BERBEC 21.03 – 20.04
- DRAGOSTE: Din 20 septembrie, viaţa amoroasă devine intensă, uneori chiar explozivă pentru cei singuri. Însă pentru cei implicaţi în relaţii oficializate, lucrurile devin mai calme, după ce au avut parte de zbucium în august. În octombrie este posibil să se ia decizii importante cu privire la viitorul unei legături recente. Noiembrie vine cu tulburări ale armoniei.
- CARIERĂ: În septembrie vi se cere să munciţi pe rupte. Acum se pune în practică ceea ce în primăvară doar aţi negociat sau aţi acceptat să faceţi pe lângă atribuţiile obişnuite. Octombrie poate fi o lună aşezată, cu mai puţine griji. Din noiembrie însă, mai ales în a doua jumătate, se schimbă şi atmosfera, şi condiţiile de lucru, din cauza unor reorganizări sau restructurări. Trebuie să vă mobilizaţi şi să rezistaţi la noul ritm de lucru, mai intens, dar şi la eventualele complicaţii care pot să apară din cauza acestor schimbări.
- SĂNĂTATE: Septembrie este o lună care predispune la eliminarea toxinelor, iar acest proces poate duce la îmbolnăviri sau la agravări ale unor afecţiuni deja instalate. Unele boli pot avea o evoluţie surprinzător de rapidă. Octombrie aduce o scădere a riscurilor legate de sănătate, dar în noiembrie se poate pune problema unei intervenţii chirurgicale pe segmentul digestiv.
- BANI: Creşterile veniturilor sunt posibile doar dacă preluaţi responsabilităţi suplimentare ori aveţi colaborări în afara serviciului. Sunt favorizaţi cei care lucrează cu străinătatea şi au curajul de a pune bazele unei afaceri mai puţin obişnuite. Octombrie promite o fărâmă de noroc în speculaţii pentru cei interesaţi, dar şi pentru amatorii de câştiguri fără efort. Luna noiembrie poate aduce o scădere a veniturilor, din cauza problemelor de sănătate.
Recomandări
Contraofensivă intensă în Kursk, cu implicarea soldaților nord-coreeni. Termenul stabilit de Vladimir Putin pentru eliberarea regiunii
TAUR 21.04 – 21.05
- DRAGOSTE: Toamna aceasta e începutul unei perioade în care veţi fi puşi în situaţia de a vă clarifica intenţiile legate de o persoană dragă şi de viitorul relaţiei. În luna septembrie înţelegeţi cât de importantă e prezenţa acelei persoane în viaţa voastră. În octombrie vă stabiliţi scopuri pe termen lung, legate de cei apropiaţi, fie ei copiii sau fiinţa iubită. În noiembrie simţiţi nevoia să primiţi dovezi concrete de dragoste.
- CARIERĂ: Septembrie va îndulci puţin relaţiile cu colegii şi cu şefii, făcând munca mai uşor de suportat. Octombrie vine cu şi mai multă armonie; munciţi de dragul unor persoane pe care le respectaţi în mod deosebit. Noiembrie aduce concretizarea eforturilor din lunile anterioare, dar munca nu mai e la fel de importantă, pentru că sunteţi interesaţi mai mult să vă fie recunoscute calităţile.
- SĂNĂTATE: De la finalul lunii septembrie până la sfârşitul lui noiembrie, sunt posibile numeroase probleme de sănătate, cele mai multe provocate de suprasolicitare. În septembrie ar trebui să fiţi foarte atenţi şi ce mâncaţi, pentru a preveni eventualele complicaţii renale care pot apărea în octombrie. Tot în octombrie sunt posibile decizii radicale, menite să vă protejeze de consecinţele propriilor greşeli.
- BANI: În prima parte a lunii septembrie este posibil să vă intre ceva bani în buget, de pe urma valorificării unui bun al familiei. Poate fi vorba însă şi de renunţarea la o cheltuială permanentă. Octombrie pune accentul pe rezolvarea unor chestiuni legate de sănătate, iar acest lucru ar putea atrage cheltuieli. Din noiembrie, veţi putea vedea mai clar pe cine vă bazaţi şi care sunt direcţiile de dezvoltare favorabile pentru a vă mări veniturile. Se recomandă să vă păstraţi în limitele legii în tot ceea ce faceţi în plan financiar.
Recomandări
Decizia PSD-PNL-UDMR, fără USR: impozitarea marilor averi, reducerea taxelor și impozitelor pe muncă și cota unică. Cum arată programul de guvernare
GEMENI 22.05 – 21.06
- DRAGOSTE: A doua parte a lunii septembrie aduce o armonizare a dorinţelor voastre cu ale celor dragi. În octombrie, această tendinţă devine mai puternică şi se adaugă un element de decizie, provenit de la o persoană din anturaj, care vă încurajează să oficializaţi relaţia sentimentală sau măcar să vă mărturisiţi sentimentele. Noiembrie nu mai e la fel de favorabilă poveştilor de iubire.
- CARIERĂ: Luna septembrie e încărcată de responsabilităţi, pe care vi le asumaţi fără proteste. În octombrie vi s-ar putea oferi ocazia de a vă folosi de un talent nativ, dar asta nu vă va aduce beneficii materiale. Noiembrie vine cu complicaţii la locul de muncă, din cauza intereselor ascunse ale unor colegi. OEineţi-vă departe de intrigi!
- SĂNĂTATE: Începând din septembrie, ar trebui să luaţi măsuri pentru a vă curăţa organismul de acumulările de toxine. În octombrie vă veţi simţi bine, însă în noiembrie începe o perioadă de câteva luni care poate accentua anumite probleme de sănătate pe sectorul digestiv. Problemele din familie, nemulţumirile legate de evoluţia profesională şi alte complicaţii pot duce la agravarea unor slăbiciuni fizice.
- BANI: Tendinţa principală a lunii august, care a adus complicaţii financiare, se păstrează şi în septembrie. Poate v-aţi golit deja bugetul pentru a investi în educaţia copiilor ori pentru a cumpăra diverse obiecte scumpe. În septembrie trageţi linie şi socotiţi ce v-a mai rămas şi ce e de făcut pentru a vă reveni financiar. Este posibil ca obligaţiile familiale să vă pună la cheltuieli serioase – de exemplu, cu amenajarea casei sau cu reparaţii neapărat necesare. În octombrie, orgoliul vă poate împinge către risipă. Abia în noiembrie vă treziţi la realitate.
Recomandări
Tatăl lui George Simion, acuzat că și-a amenințat cu moartea cumnata, după ce a intrat în casa femeii – Surse
RAC 22.06 – 22.07
- DRAGOSTE: Luna septembrie poate aduce o mai bună înţelegere cu toţi cei din jur. Octombrie promite să fie aproape în totalitate favorabilă iubirii, cu perioade deosebit de frumoase, în care nu va mai conta ce face sau ce nu face persoana dragă. Noiembrie vă aprinde inima, vă eliberează dorinţele şi vă promite momente de neuitat.
- CARIERĂ: Lunile de toamnă aduc mai mult calm în viaţa profesională, dar şi ocazia de a vă lămuri dacă situaţiile evoluează cum doriţi. Octombrie pune accentul pe viaţa de familie, dar dinamizează şi sectorul profesional. Noiembrie vine cu zile mai aglomerate la locul de muncă, cu deplasări sau cu nevoia de a vă pune la punct cu legislaţia pentru a vă desfăşura activitatea în bune condiţii. Finalul lunii noiembrie nu este favorabil pentru semnarea de contracte!
- SĂNĂTATE: În prima decadă din septembrie există condiţii favorabile pentru vindecarea unor boli sau pentru finalizarea cu succes a unui tratament de durată. În octombrie, oboseala sau un stil de viaţă dezordonat vă pot afecta echilibrul. Noiembrie nu aduce noi tulburări ale sănătăţii, dimpotrivă, aţi putea descoperi cauzele unor dezechilibre apelând la investigaţii complexe. Finalul lunii noiembrie nu e recomandat pentru analize, fiindcă rezultatele pot fi greşite, din diverse motive.
- BANI: Ultima parte din septembrie şi luna octombrie vin cu o creştere a pretenţiilor financiare. Veniturile actuale nu mai sunt suficiente, pentru că vreţi să păşiţi în alte cercuri sociale. În octombrie aţi putea primi un ajutor financiar de la o persoană mai în vârstă din familie. În prima parte a lunii noiembrie aţi putea intra în conflict cu rudele, din cauza unor sume de bani sau a unor bunuri ale familiei.
LEU 23.07 – 22.08
- DRAGOSTE: Finalul lunii septembrie, întreaga lună octombrie şi primele zile din noiembrie reprezintă cel mai dinamic interval din acest an în privinţa relaţiilor sentimentale şi ar fi bine să fiţi pregătiţi sufleteşte pentru aceste provocări. Orgoliul e maxim, dorinţa de a domina şi de a organiza viaţa celor dragi e la cote greu de suportat pentru apropiaţi şi va fi nevoie de multă înţelepciune pentru a evita conflictele serioase. Mai ales finalul lunii octombrie şi prima parte din noiembrie sunt periculoase.
- CARIERĂ: Spre finalul lunii septembrie vă veţi elibera de povara unor responsabilităţi care nu vi se potrivesc. Octombrie este o lună importantă pentru cei care studiază, susţin conferinţe ori conduc grupuri. Finalul lunii octombrie şi prima parte din noiembrie sunt periculoase pentru colaborările din afara serviciului de bază şi pentru relaţiile de afaceri, care se pot strica iremediabil. În noiembrie, complicaţiile din relaţia cu familia v-ar putea afecta munca şi capacitatea de concentrare.
- SĂNĂTATE: În primele trei săptămâni din septembrie se pot accentua problemele de sănătate deja instalate, mai ales pe sectorul digestiv. Finalul lunii aduce însă un sprijin astral care vă va ajuta să vă refaceţi vitalitatea. În octombrie se compun alte aspecte benefice care susţin această vigoare redobândită, dar în noiembrie se schimbă contextul, iar energia de care dispuneţi se poate dovedi distructivă.
- BANI: Domeniul financiar poate deveni o sursă de stres, dacă nu ascultaţi glasul raţiunii, care vă îndeamnă la moderaţie. În septembrie ar fi bine să vă administraţi cu atenţie resursele şi să faceţi economii. În octombrie se reface un context astral care v-a adus recunoaştere în lunile de vară şi chiar unele beneficii financiare. În noiembrie începe o perioadă mai tulbure, în care se va mări diferenţa dintre efortul depus şi venituri.
FECIOARĂ 23.08 – 22.09
- DRAGOSTE: Luna septembrie vă găseşte într-o formă fizică foarte bună, plini de farmec şi de bună dispoziţie, aşa că veţi atrage atenţia celor din jur. Octombrie nu schimbă această tendinţă. Din noiembrie, viaţa sentimentală devine complet supusă unor interese reînnoite, regândite, iar asta ar putea provoca reacţii de respingere din partea celor care au rămas alături de voi. Este începutul unei perioade de schimbări profunde.
- CARIERĂ: Septembrie este o lună de reconstrucţie personală, de refacere şi de evaluare a rezultatelor obţinute de pe urma eforturilor de până acum. Octombrie pune accent pe bani şi scoate la lumină fricile pe care le-aţi acumulat, ca să vă puteţi elibera de ele. Iar din noiembrie va trebui să vă puneţi serios pe treabă la un nou loc de muncă sau odată cu preluarea unor noi responsabilităţi profesionale. De la finalul lunii octombrie se reface un aspect astral ce încurajează studiile, călătoriile pentru obţinerea unei specializări sau perioadele de perfecţionare departe de ţară.
- SĂNĂTATE: Toamna vă găseşte într-o stare delicată. Se recomandă să vă adaptaţi regimul alimentar la cerinţele reale ale organismului vostru şi dacă, de exemplu, nu simţiţi nevoia să mâncaţi într-o zi, să nu intraţi în panică. Astfel de zile sunt posibile mai ales în septembrie şi octombrie. Există şi o perioadă delicată pentru segmentul cardiac, care începe la finalul lunii septembrie şi are un punct culminant în prima parte din noiembrie.
- BANI: În septembrie vă eliberaţi de grija zilei de mâine, prin deciziile unor superiori, care protejează interesele unei categorii din care faceţi parte şi voi. În octombrie vi se oferă şi mai multe motive pentru a vă baza pe voi înşivă şi a vă recăpăta încrederea că vă veţi descurca. Iar din noiembrie vă daţi singuri seama că felul în care vă trăiţi viaţa depinde în cea mai mare măsură de voi, de deciziile pe care le luaţi şi de eforturile pe care sunteţi dispuşi să le faceţi. O problemă se conturează în noiembrie, când sunt posibile conflicte cu şefii sau cu colegii. Aceste situaţii pot duce la decizii dureroase, care v-ar putea diminua veniturile din munca proprie.
BALANŢĂ 23.09 – 22.10
- DRAGOSTE: Septembrie vă menţine atenţia concentrată pe carieră, dar aduce elemente benefice şi în relaţiile cu cei dragi, care se vor îmbunătăţi. În octombrie este posibil să vă atragă atenţia o persoană deosebită şi se poate înfiripa o poveste de dragoste. Relaţiile oficializate sunt marcate de temeri, iar asta va duce fie la separare, fie la renaşterea legăturii.
- CARIERĂ: În septembrie continuă tendinţa din august, adică vă restrângeţi sfera de interese profesionale pentru a face faţă situaţiilor apărute în viaţa voastră. În octombrie se pot accentua unele tensiuni din relaţiile cu superiorii; poate că rezultatele muncii voastre nu mai sunt aceleaşi, iar asta îi face pe şefi să-şi pună semne de întrebare. Noiembrie nu face decât să agraveze aceste complicaţii, aşa că ar fi bine să nu vă prindă într-o stare de conflict.
- SĂNĂTATE: Septembrie este o lună destul de bună, cu condiţia să fi învăţat care e preţul pe care îl plătiţi pentru stresul pe care îl generaţi singuri, prin nemulţumiri constante şi proteste la adresa celor apropiaţi. Octombrie vă găseşte într-o formă fizică şi psihică mai bună. Noiembrie vine însă cu aspecte dificile în relaţii, iar aceste dizarmonii vă afectează foarte mult.
- BANI: Finanţele voastre au căpătat altă structură, din cauza limitării opţiunilor profesionale, care va continua în septembrie. În octombrie pot să apară unele probleme legate de împrumuturi sau de sume care vi se cuvin, dar care nu ajung în buzunarul vostru. Dacă sunteţi într-un proces de partaj, ar fi bine să nu forţaţi nota pentru a obţine mai multe beneficii, chiar dacă sunteţi îndreptăţiţi. Toată luna octombrie veţi avea mici ocazii de câştig suplimentar. În noiembrie această tendinţă se menţine, dar nu schimbă mult situaţia voastră financiară.
SCORPION 23.10 – 21.11
- DRAGOSTE: Luna septembrie vă face mai rezervaţi cu manifestările sentimentale şi vă atrage atenţia asupra problemelor de familie, pe care le-aţi abandonat la un moment dat. O perioadă delicată pentru relaţiile stabile este prima jumătate a lunii octombrie, când pot să apară conficte intense, ce pot duce la separări temporare sau definitive. Tot în octombrie se conturează însă nişte aspecte benefice, care pot aduce împăcare, maturitate şi bună înţelegere. Noiembrie pune din nou în pericol armonia din familie.
- CARIERĂ: Finalul lunii septembrie vă aduce ambiţia necesară şi contextele potrivite pentru a vă recupera poziţia de lider pierdută de-a lungul anului. Octombrie e o lună favorabilă consolidării relaţiilor de muncă, primirii unor informaţii de preţ de la cei mai în vârstă sau pentru stabilizarea unei poziţii avantajoase. În prima parte din noiembrie s-ar putea să vă confruntaţi cu probleme la locul de muncă.
- SĂNĂTATE: Lunile de toamnă sunt luni de uzură psihică şi fizică accentuată, aşa că ar fi bine să nu adunaţi supărări şi să limitaţi stresul. În septembrie persistă temerile legate de eventuale complicaţii ale unor intervenţii făcute în primăvară, dar veţi vedea că sunt nejustificate. Octombrie pune presiune pe unele probleme de sănătate rămase netratate şi trebuie să căutaţi soluţii.
- BANI: Lunile de toamnă aduc mai multe ocazii de câştig, mai ales pentru cei care au propria afacere ori colaborează cu străinătatea. Spre finalul lunii septembrie încep să apară oameni şi situaţii favorabile vouă. Ar fi bine să nu vă aşteptaţi însă la schimbări spectaculoase. Noiembrie este, în prima parte, o lună complicată din multe puncte de vedere şi de aceea nu vă puteţi aştepta la mari realizări în plan financiar. Finalul lunii poate aduce chiar unele pierderi, dacă nu sunteţi atenţi.
SĂGETĂTOR 22.11 – 20.12
- DRAGOSTE: Spre finalul lunii septembrie vă iese în cale, probabil în timpul unei deplasări, o fiinţă care are darul să alunge orice prejudecată şi să vă deschidă inima pentru dragoste. Tendinţa se păstrează şi în octombrie, lună care aduce şi o viaţă socială mai intensă. În noiembrie, domeniul sentimental trece în plan secund, pentru că atenţia vă e solicitată de alte lucruri.
- CARIERĂ: Chiar din primele zile ale lunii septembrie se intensifică ritmul de lucru şi cresc pretenţiile superiorilor. Se pot ivi şanse de a creşte profesional în situaţii dificile, în care organizarea şi efortul prelungit sunt la baza succeselor. Beneficiile sunt mai mult de imagine, dar contează, pentru că vă pregătesc pentru ceea ce urmează. În partea a doua a lunii octombrie sunt posibile oferte de colaborare din străinătate, pentru muncă sau studii. Noiembrie vă pune la încercare ambiţia şi capacitatea de adaptare la situaţii concurenţiale.
- SĂNĂTATE: Septembrie este prima dintr-o serie de câteva luni în care va trebui să fiţi mai atenţi cu sănătatea voastră şi să adoptaţi mult amânatele schimbări ale stilului de viaţă. Problemele din familie şi complicaţiile pe care cei din jur le provoacă sunt potenţiale surse ale unor afecţiuni. Din noiembrie lucrurile devin şi mai serioase, pentru că stresul din plan profesional creşte şi poate provoca tulburări care şubrezesc segmentul digestiv sau care dau o sensibilitate mai mare la infecţii.
- BANI: În septembrie de formează aspecte benefice, dar care sprijină mai degrabă progresul pe termen lung, nu câştigurile suplimentare. Oricum, se pare că mai nemulţumiţi de veniturile voastre vor fi cei din familie, nu voi. Din noiembrie vi se va cere concentrare pe o direcţie clară, cea care oferă cele mai importante venituri şi abandonarea implicării în alte angajamente, care nu vă aduc beneficii de nici un fel. E posibil ca unul dintre superiori să vă propună preluarea temporară a unui post de răspundere, ca să vadă cum vă descurcaţi.
CAPRICORN 21.12 – 20.01
- DRAGOSTE: Relaţiile oficializate sunt supuse unui stres nemaiîntâlnit până acum. Cei singuri sau aflaţi încă în faza de logodnă sunt avantajaţi chiar şi în cazul unei relaţii la distanţă sau pot întâlni dragostea în timpul unei călătorii. În septembrie se formează şi aspecte care sporesc simpatia celor din jur faţă de voi şi asta vă poate ajuta să priviţi altfel problemele care păreau grave. Octombrie vă aduce ocazii de a ieşi în evidenţă ca şef al familiei care ia decizii echitabile şi corecte. Iar noiembrie vine cu dorinţa de a vă refugia în dragoste.
- CARIERĂ: Septembrie este destul de tulbure la capitolul progres profesional, pentru că relaţiile cu cei din jur sunt afectate de pesimism şi autolimitare. Octombrie schimbă datele problemei şi poate aduce inclusiv un mic succes într-o negociere cu unul dintre superiori sau sporirea numărului de beneficii pe care le obţineţi de la serviciu. Se poate vorbi şi de un alt statut profesional, pentru care aţi aşteptat destul de mult. Noiembrie vine cu provocări de altă natură – vi se poate oferi o oportunitate profesională în alt oraş sau în altă ţară, dar această ocazie are şi multe lipsuri.
- SĂNĂTATE: Toată uzura sufletească din timpul verii îşi poate face simţit efectul în timpul toamnei. Foarte periculoasă e luna octombrie, cu prelungire în prima săptămână din noiembrie, pentru că vine cu riscul unor accidente pe fondul impulsivităţii şi al unui moment de neatenţie. Ar fi bine să evitaţi antrenamentele fizice riscante, sporturile extreme şi condusul agresiv. Durerile de cap pot fi destul de frecvente şi ar fi bine să nu vă limitaţi la a le trata cu medicamente, ci să încercaţi să descoperiţi cauza.
- BANI: De la finalul lunii septembrie veţi dori să preluaţi controlul finanţelor familiei, pentru a vă asigura că nu sunt risipite resursele comune. Se pune problema unor cheltuieli majore pentru a rezolva o problemă legată de casă. Octombrie vine cu ocazia de a obţine mai multe beneficii de la un superior care vă apreciază, dar aduce şi riscul unor pierderi provocate de lăcomie, de grabă sau de o cheltuială pripită. Tentaţiile cărora ar trebui să le rezistaţi continuă şi în prima parte din noiembrie.
VĂRSĂTOR 21.01 – 20.02
- DRAGOSTE: Ultima parte a lunii septembrie, toată luna octombrie şi prima săptămână din noiembrie vin cu tot felul de situaţii în care va trebui să alegeţi o altă atitudine faţă de cei din jur, bazată pe respect, pe dorinţa de a ţine cont şi de părerea lor şi pe dragostea de care şi voi, şi ei aveţi nevoie.
- CARIERĂ: Septembrie vine cu aceleaşi obligaţii monotone şi dificile care v-au redus cheful de muncă şi în august. Din octombrie s-ar putea ivi şansa unor colaborări cu persoane deosebite, numai că aţi putea rata aceste şanse din cauza orgoliului exagerat sau pentru că nu sunteţi atenţi decât la ceea ce vă interesează pe voi. Noiembrie poate pune în pericol relaţiile de colaborare deja existente, din cauza unor divergenţe pe care va trebui să le gestionaţi cu multă delicateţe. Orgoliul este inflamat şi vă poate impinge la gesturi ieşite din comun.
- SĂNĂTATE: Starea voastră de sănătate se poate deteriora mult în septembrie. Digestia e răscolită din cauza stresului zilnic şi de aceea nu se recomandă să mâncaţi când sunteţi supăraţi, să luaţi masa în compania unor persoane care vă irită sau să consumaţi alimente care nu vă plac. Octombrie aduce mai multă linişte pe acest sector, dar agită apele în alte domenii de viaţă şi se accentuează epuizarea nervoasă, care poate genera alte complicaţii. În ultima lună de toamnă există pericolul unor accidentări.
- BANI: În septembrie simţiţi nevoia să trageţi linie pentru a afla ce a mai rămas în bugetul personal sau cel al familiei după cheltuielile din timpul verii. Octombrie vă poate aduce alte cheltuieli, provocate de un membru al familiei, care are anumite pretenţii sau părăseşte casa. Noiembrie vă invită la moderaţie, pe fondul reducerii numărului de colaborări sau al plecării unui asociat dintr-o afacere.
PEŞTI 21.02 – 20.03
- DRAGOSTE: Luna august a fost plină de provocări şi de momente tulburi în relaţiile sentimentale, iar această tendinţă va continua şi în septembrie. Octombrie pune accentul pe micile sacrificii pe care trebuie să le faceţi pentru cei dragi. În noiembrie, în sectorul relaţiilor de lungă durată, oficializate, se instalează războinicul Marte. Prin urmare, în această lună veţi fi foarte tulburaţi, pentru că dorinţele sunt mai intense, nevoia de dragoste mai mare, iar cei dragi v-ar putea provoca dezamăgiri. Cei singuri pot păşi într-o poveste de dragoste intensă.
- CARIERĂ: Finalul lunii septembrie, toată luna octombrie şi prima parte din noiembrie vin cu mai multă muncă sau cu sarcini mai importante şi mai dificile. Vi se poate oferi ocazia de a face un pas important înainte în ierarhia profesională şi trebuie să fiţi pregătiţi cu un răspuns rapid. Trebuie să cântăriţi foarte bine dacă merită să sacrificaţi ce a mai rămas din viaţa personală.
- SĂNĂTATE: Principalul pericol la adresa sănătăţii voastre este oboseala. Segmentul cardiac e vizat în toate lunile de toamnă şi ar fi bine să vă luaţi măsuri de prevenire, ca să nu se instaleze vreo dereglare mai serioasă. Pot să apară mici probleme şi cu ochii sau cu coloana vertebrală.
- BANI: Septembrie continuă tendinţa de limitare a dorinţelor, ale voastre şi ale celor apropiaţi, ca să nu risipiţi resursele obţinute cu atâta efort. În octombrie vă puteţi trezi cu o surpriză neplăcută din partea unui apropiat, care vă refuză un drept sau nu vrea să vă ajute. Dar tot octombrie aduce şi un beneficiu din partea familiei, sub forma unor bunuri de folosinţă îndelungată. Odată cu promovarea într- o funcţie mai importantă veţi avea şi venituri pe măsură.
Intră acum pe shop.libertatea.ro şi cumpără, la un preţ excepţional, DVD-ul «Pasiuni»!
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Viva.ro
S-a vorbit mult timp despre menajera familiei Prigoană, dar acum Adriana Bahmuțeanu și-a ieșit din fire și a spus tot ce știe: "E un fel de cap al răutăților! A încercat în nenumărate rânduri...". Toți au rămas mască mai ales când au auzit acest amănunt: "Este complice..."-
Libertateapentrufemei.ro
Cine sunt și cu ce se ocupă copiii lui Mircea Diaconu. Fiica îi seamănă leit. Din păcate, actorul s-a stins cu un mare regret legat de Victor, fiul lui
FANATIK.RO
De miercuri, 18 decembrie 2024, de la ora 8, trei zodii intră sub protecție îngerească. Nu le mai atinge niciun ghinion până la finalul anului
Elle.ro
Cum arată acum copiii lui Meghan Markle & Prințul Harry. Fotografie RARĂ cu Archie și Lilibet
Unica.ro
Cristina Cioran, adevărul despre sarcina la 47 de ani, cu bărbatul împotriva căruia a cerut ordin de protecție. 'Băi, nene, acum înțelegeți?'
Observatornews.ro
Mesajul emoționant al lui Mario, copilul care s-a trezit din comă după ce s-a înecat la aquapark: "Mulţumesc că v-aţi rugat la Dumnezeu pentru mine"
HOROSCOP
Horoscop 18 decembrie 2024. Scorpionii ar fi bine să-și tempereze de bunăvoie orice pornire autoritară, înainte de a se aprinde vreun conflict