La finalul partidei Astra – Pandurii, 0-0, Marius Ninel Șumudică a repetat toate lamentările pe care le-a mai expus și-n ultimele zile: că steliștii se dopează, că sunt ajutați, că el este o victimă în scandalul pariurilor, etc.
”Azi am câștigat un punct. Am jucat în zece oameni, e greu să gestionezi astfel de momente când ai presiunea primului loc. Dacă câștig și la Viitorul, am două rezultate la duelul cu Steaua. Îmi permit și victoria, și egalul, ca să rămân pe primul loc. N-am ce să contest. Arbitrajul a fost OK. Pandurii au avut două zile în plus de odihnă, ei au venit după un eșec care i-a înrăit, noi am venit după o victorie de răsunet, care îți dă o euforie. Noi atât putem cu calciu și cu magneziu, noi n-avem alte posibilități. Noi ne jucăm șansa până la sfârșit. Avem șase puncte față de Dinamo, vreo 10 față de Viitorul, suntem în grafic pentru locul trei. N-am avut tot anul alte soluții. Mergem mai departe. Obiectivul nostru e un loc în primele trei și azi am luat o opțiune serioasă. Sunt oameni în fotbal care fac reclame la pariuri, poate îți dau un pont. Cu siguranță voi fi suspendat. Săpunaru a fost suspendat că a făcut un gest obscen, dar viitorul număr 10 al naționalei nu trebuie atins, e bibelou, poate să arate degetele mijlocii. Șumudică a fost suspendat pentru pariuri, la alții se amână”, a declarat Șumudică la finalul partidei Astra – Pandurii, scor 0-0.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_26a8d8ec6ec457bc2f4950bc8b410ac1.jpg)
”Am înțeles că Stanciu a crescut la țară și, cine știe, poate când tăia lemne pe acolo și l-a retezat și îl are mai mic”, a adăugat Șumudică la conferință.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_9735d6c18214ba671cab622350969ec4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_0adcf6958545ef7f95ab3d63343c6adf.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_e5f4ffe6f6bb0dbc3d32de50c91ae0d2.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_c5e7161cfa1c8d123d827f9a87ba5b9c.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_ebb1909d49607a8bb4f497ad85e4f0a6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_977ae7a613c185fff00174de53b4c553.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_4c3989e968cb8eee4261b47bec0e5343.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_1f67d17b7d721486cccecca197b54de6.jpg)