Leicester City provoacă senzaţie în campionatul englez de fotbal, după ce s-a instalat confortabil pe primul loc al clasamentului din Premier League.
Astfel, „vulpile” din Leicester au şapte puncte peste a doua clasată, Tottenham Hotspus, cu şase etape înainte de final şi se pregăteşte să sărbătorească primul titlu din istoria de 132 de ani a clubului! Cea mai bună performanţă a clubului Leicester City este un loc doi, ocupat în urmă cu 87 de ani, mai precis la finele sezonului 1928-1929!
Conştient de impactul pe care-l avea asupra locuitorilor urbei câştigarea titlului de către echipă, primarul din Leicester, Peter Soulsby, a luat o hotărâre inedită. Edilul şef a promis că, în cazul în care Leicester City se va impune în campionat, mai multe străzi ale oraşului vor purta numele jucătorilor pregătiţi de antrenorul italian Claudio Ranieri.
„Dacă Leicester City va câştiga titlul în Premier League, vom avea Vardy Vale, Schmeichel Street, Drinkwater Driver, Ranieri Road şi nu numai. Asta pentru că Leicester a onorat de-alungul timpului performanţele spotivilor născuţi aici”, a decretat Peter Soulsby. Acesta a adăugat: „Cu toţii vor fi recompensaţi, deoarece va fi un succes al întregului colectiv. Acum doi ani când am promovat în prima ligă, în centrul oraşului s-au adunat 100.000 de suporteri. Dacă vom câştiga titlul, Town Hall Square va fi inundată de fani. Va fi un eveniment uriaş”.
În acest moment, Leicester City e pe primul loc în Premier League, cu 69 de puncte. Gruparea „vulpilor” este urmată de Tottenham Hotspur, cu 62 de puncte, de Arsenal Londra, cu 58 de puncte, de Manchester City, cu 54 de puncte şi de Manchester United, cu 53 de puncte (ultimele trei echipe cu câte un joc mai puţin disputat).