Reușita lui Ghiurco la vârful televiziunii marchează două premiere: ar putea fi prima femeie de la conducerea TVR, dar și primul președinte director general, care a primit votul de încredere din partea colegilor din televiziune pentru a gestiona o situație de criză.
Pentru redresarea situației grele din TVR, jurnalista a făcut referire atât la cauze, cât și la posibile soluții. ”Pentru noi, cei din TVR, este clar că situația actuală este rodul încălcărilor repetate de lege care s-au produs la vârful de televiziunii din 2006 încoace. Că să numim un singur exemplu: în ciuda unei scăderi constante de audienţă a canalului 1 în ultimii patru ani, care denotă o contraperformanţă managerială evidentă, toţi managerii care au făcut restructurarea din 2012-2013, prin care au fost concediaţi peste 600 de salariaţi, au primit la evaluare note maxime şi sunt în continuare în funcţii. Sunt mai sunt multe lucruri la care mă gândesc în situaţia în care voi primi votul de încredere din partea Parlamentului. Cele mai importante pot face referire : relansarea producţiei de programe, oprirea cheltuielilor inutile şi încheierea unui pact cu salariaţii în privinţa eşalonării executării hotărârilor judecătoreşti definitive şi irevocabile”.
Referitor la insolvență, poziția sa este una fermă. ,”Insolvența TVR este o afacere de zeci de milioane de euro pentru buzunare private”. Un alt subiect fierbinte discutat de jurnalistă face referire la organizarea grilei de programe astfel încât aceasta să devină mai atractivă pentru român ,,Grila TVR trebuie adaptată nevoilor tot mai mari şi mai complexe ale unui public tentat de mijloace alternative de informare. Structura grilelor TVR, ţinând cont de tipologia emisiunilor, este relativ fixă, dar este nevoie de o reaşezare a programelor în grilă în conformitate cu regulile de programare moderne. O responsabilitate majoră o avem în segmentul emisiunilor educative, care vor beneficia de o atenţie sporită din partea noastră, la care se vor putea adăuga şi emisiuni de divertisment care să ne readucă în atenţie bunul gust şi umorul de calitate. Chiar şi gusturile telespectatorilor pot fi educate. Să nu uităm rolul educativ al televiziunii”, încheie Ghiurco.
Monica Ghiurco a debutat la TVR ca reporter, în anul 2002, ulterior a fost moderator și realizator a mai multor programe din grila postului public. În anul 2013, jurnalista a fost distinsă cu premiul APTR pentru realizarea seriei de filme documentare istorice ”Moștenirea clandestină”. Luni, la ora 14.00, ea va fi audiată în Comisiile reunite de Cultură ale celor două Camere, înaintea votului din plen. Şedinţa Camerei Deputaţilor şi Senatului este programată pentru ora 18.00.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro