Pompierii au venit cu utilajele să îi ajute pe localnici în gospodării, potrivit realitatea.net. Probleme mari au fost, însă, şi în localităţile Rugăşeşti şi Jichişul de Jos. Apa, revărsată de pe dealuri, a intrat în curţile oamenilor şi a inundat mai multe gospodării.
Circulaţia rutieră a fost blocată pe DN18B, din cauza apei care a ajuns pe carosabil. Pe Valea Codorului, probabil cea mai afectată zonă, apa a atins pe alocuri chiar şi doi metri înălţime şi a făcut prăpăd în mai multe gospodării. Câteva persoane au rămas blocate în propriile locuinţe.
Furtuna s-a abătut şi în estul judeţului Maramureş. Oraşul Târgu Lăpuş şi câteva comune au fost afectate de inundatii. Apa a intrat în curţile şi casele oamenilor, iar pe uliţe au măturat totul din cale. Mai multe persoane au rămas izolate în mijlocul şuvoaielor de apă şi au fost salvate de pompieri. Şi drumul Naţional 18 B a fost blocat de torenţi.
COD GALBEN de ploi
Meteorologii au anunțat ploi abundente până luni, la ora 23. În intervalul menţionat, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată în regiunile din sudul, centrul şi estul ţării unde va ploua pe arii extinse. Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar în zona Carpaţilor Meridionali şi Orientali, în nordul Munteniei, precum şi în jumătatea sudică a Moldovei, cantităţile de apă vor depăşi local 30…40 l/mp şi izolat 60…70 l/mp. În după-amiaza zilei de duminică se vor semnala descărcări electrice şi, izolat, intensificări de scurtă durată ale vântului şi vor fi condiţii de grindină.
În restul Munteniei, inclusiv în municipiul Bucureşti, în Dobrogea şi în jumătatea de nord a Moldovei se vor cumula, în general, cantităţi de apă de 15…20 l/mp.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro