Angajații Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) au trimis, din neștiință sau nu, actele greșite la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară (OCPI) din Sibiu, ceea ce face ca imobilul aflat acum în proprietatea familiei președintelui României klasu_iohannissă nu mai poată intra în proprietatea statului în luna aprilie. Reamintim că una dintre casele cumpărate de familia președintelui, cea de pe strada Nicolae Bălcescu nr.29 din Sibiu, a fost retrocedată unor pretinși moștenitori de la care soții Iohannis au cumpărat jumătate din imobil în anii ‘90. În luna noiembrie 2015, Curtea de Apel Brașov a decis definitiv ca imobilul să revină în posesia statului.

UPDATE. ANAF-ul ne-a trimis astăzi precizările instituției în legătură cu procedurile de preluare a casei președintelui Iohannis pe care acesta a pierdut-o în instanță. În răspunsul reprezentanților Fiscului nu se oferă însă nicio explicație privind motivul pentru care au trimis la OCPI actele în copie și nu hotărârea în original a Curții de Apel Brașov pentru a putea prelua imobilul din strada Nicolae Bălcescu din Sibiu.

Red[m integral precizările ANAF:

„Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sibiu a solicitat Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Sibiu radierea dreptului de proprietate al lui Băștea Ioan, Iohannis Carmen Georgeta și Iohannis Klaus Werner în baza Deciziei  nr. 235/Ap/16.05.2014, pronunțată de Tribunalul  Brașov în dosarul cu nr. 262/62/2014, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 655/R/12.11.2015 pronunțată de Curtea de Apel Brașov în dosarul cu același număr. Solicitarea de radiere a fost înregistrată la OJCPI Sibiu sub numărul 1604/06.04.2016.
După intrarea imobilului în proprietatea statului se va proceda la evaluarea lui, apoi acesta urmează a fi valorificat prin vânzare de către organul fiscal în conformitate cu prevederile O.G. nr. 14/2007 pentru reglementarea modului și condițiilor de valorificare a bunurilor intrate , potrivit legii, în proprietatea  privată a statului.”

Peste 4 ore a așteptat o mamă cu un copil, la un spital din București, pentru o urgență medicală, noaptea. „Pe ce se duc banii noștri?”
Recomandări
Peste 4 ore a așteptat o mamă cu un copil, la un spital din București, pentru o urgență medicală, noaptea. „Pe ce se duc banii noștri?”

 

Conform procedurilor de Cartea Funciară, Direcția Județeană de Finanțe Sibiu a cerut pe 25 martie să intre în posesia imobilului aflat acum în proprietatea familiei Iohannis. Inspectorilor fiscali li s-a impus de la Cadastru și un termenul, calculat în funcție de tipul procedurii, de 18 aprilie pentru a trimite toate actele necesare la dosar.

După această dată, urma să se radieze dreptul de proprietate al familiei președintelui României pe jumătate din clădire, care urma să treacă în posesia statului. Mai mult, cum Banca Raiffeisen plătește familiei Iohannis 5.000 de euro ca și chirie pentru parterul imobului, suma ar fi urmat să intre acum la bugetul de stat.

Au greșit

Numai că reprezentanții ANAF nu au trimis la Cadastru hotărârea în orginal a Curții de Apel Brașov, ci au pus la dosar o copie, așa cum ne-au confirmat chiar surse de la Fisc. Această informație ne-a mai fost întărită și de reprezentanți ai OCPI din Sibiu.

Prezentarea unei copii și nu a originalului împiedică Oficiul de Cadastru să treacă imobilul de pe strada Nicolae Bălcescu în posesia statului, ne-au mai precizat surse de la OCPI. Prin urmare, familia Iohannis își va mai păstra proprietatea încă o lună. “Acum, solicitantului, în acest caz bănuiesc ANAF-ul, i se va impune un alt termen pentru a prezenta corect actele solicitate. De obicei, este vorba de alte 10-15 zile”, ne-a declarant un expert de la o firmă din București specializată în cadastru și carte funciară.

Ordonanța „trenuleț”, publicată de Ministerul Finanțelor. Măsurile ce vor fi adoptate de Guvern pentru 2025
Recomandări
Ordonanța „trenuleț”, publicată de Ministerul Finanțelor. Măsurile ce vor fi adoptate de Guvern pentru 2025

Tăcere

Contactată telefonic, Simona Zereș, purtător de cuvânt al ANAF ne-a transmis că nu ne poate explica oficial de ce s-au trimis actele în copie, dar că vom primi un răspuns în scris în acest sens. Până la închiderea ediției, acest lucru nu s-a întâmplat. Nici de la Administrația Prezidențială nu am primit o reacție, deși am solicitat și o reacției de la Cotroceni, ținând cont că o instituție a statului îl favorizează, din stângăcie sau neștiință, pe președintele României, Klaus Iohannis.

Președintele vrea contestație în anulare

În luna noiembrie a anului trecut, Curtea de Apel Brașov a respins recursul declarat de Klaus și Carmen Iohannis și a menținut decizia Tribunalului Brașov din mai 2014, prin care a fost anulat un contract de vânzare-cumpărare a unui imobil din Sibiu.

Potrivit deciziei de miercuri a ÎCCJ, contestația în anulare formulată de familia Iohannis împotriva hotărârii instanței, din noiembrie 2015, prin care cei doi soți au pierdut un imobil aflat în centrul Sibiului, se va judeca la Curtea de Apel Pitești. Instanța supremă a admis o cerere depusă de familia Iohannis, prin care s-a solicitat strămutarea procesului de la Curtea de Apel Brașov la o altă curte de apel din țară, decizia fiind definitivă.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
„Din ce lume vin eu și din ce lume vine ea… Cum să mă cobor?”  Ce gest neașteptat a făcut Anamaria Prodan față de Corina Caciuc. A fost pentru prima dată când s-a întâmplat asta
Viva.ro
„Din ce lume vin eu și din ce lume vine ea… Cum să mă cobor?” Ce gest neașteptat a făcut Anamaria Prodan față de Corina Caciuc. A fost pentru prima dată când s-a întâmplat asta
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun. Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Libertateapentrufemei.ro
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun. Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Cinci cadouri pe care să nu le oferi niciodată celor dragi la final de an. Lidia Fecioru spune că atrag ghinionul și dezamăgirile
FANATIK.RO
Cinci cadouri pe care să nu le oferi niciodată celor dragi la final de an. Lidia Fecioru spune că atrag ghinionul și dezamăgirile
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Elle.ro
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Și-a înșelat soția și a făcut un copil cu altă femeie! Scandalul anului în showbiz! Avea cea mai frumoasă familie și 3 fetițe!
Unica.ro
Și-a înșelat soția și a făcut un copil cu altă femeie! Scandalul anului în showbiz! Avea cea mai frumoasă familie și 3 fetițe!
Cresc amenzile de la 1 ianuarie. Cât trebuie să plătească un şofer prins fără centură 
Observatornews.ro
Cresc amenzile de la 1 ianuarie. Cât trebuie să plătească un şofer prins fără centură 
Horoscop 30 decembrie 2024. Taurii încep  căutarea siguranței prin încercarea de a obține promisiuni din partea unor persoane apropiate
HOROSCOP
Horoscop 30 decembrie 2024. Taurii încep căutarea siguranței prin încercarea de a obține promisiuni din partea unor persoane apropiate

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI