Normativul privind salariile bugetarilor a provocat un scandal monstru, marţi, între liderii de sindicat și Guvern, sindicaliștii afirmând că noul act normativ nu crește lefurile angajaților de la stat, ci dimpotrivă, pentru mai multe categorii sociale veniturile vor scădea simțitor.
„Învăţătorii cu studii medii ar urma să aibă scăderi ale salariilor între 6 si 29 %. Inacceptabil pentru un proiect de lege”, a spus un lider de sindicat. Aceste tensiuni au făcut ca ieri în ședința de Guvern Ordonanța să fie retrasă, membrii Cabinetului Cioloș urmând să regândească schema de salarizare a personalului din sistemul de stat. Mai mult,ministrul muncii Ana Costea a anuțat că va demisona din Guvern dacă nu se regândește actul normativ.
Conform schemei de salarizare respinse de sindicalişti, un profesor debutant ar fi urmat să primească 1.270 de lei în loc de 1.355 de lei cât are în prezent. Unul cu vechime între 6 şi 10 ani ar fi luat cu 100 de lei mai puţin, iar un dascăl cu aproape două decenii la catedră ar fi încasat cel mult 1.692 de lei şi nu 1.949 cât are acum. Schema prevedea ca un profesor cu vechime între 25-30 de ani să primească un salariu mai mic cu 17,5%, în vreme ce leafa unui profesor cu o vechime de peste 40 de ani urma să se micşoreze cu aproape 800 de lei. Proiectul prevedea unele creşteri, însă numai pentru profesorii cu studii superioare. Sindicaliştii spun că ar fi necesară o reevaluare a întregului sistem.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_ac2c8ce6b713a8e65fb1988f88ed4f71.jpg)
Tot ieri, câteva zeci de persoane au participat la protestul spontan din faţa Ministerului Mediului, angajaţii fiind nemulţumiţi că salariile nu au mai fost majorate de mulţi ani. În plus, protestatarii acuză că veniturile lor sunt mai mici în comparaţie cu salariile din alte ministere.
“De ani de zile nu mai suntem băgaţi în seamă. Avem colegi care ridică săli în picioare la Bruxelles şi nu au bani de cartele de metrou. Un consilier superior, cu 9 ani de experienţă, câştigă 953 de lei pe lună”, a declarat unul dintre protestatari.
Ca să dezamorseze conflictul în desfăşurare, Guvernul s-a răzgândit.
„Nu vom continua pe acest proiect de salarizare. Scopul Guvernului e să vină cu un proiect acceptat de partenerii sociali, în limitele fiscal bugetare pe care ni le permitem. (…) Fostul proiect pe care l-am abandonat prevedea că niciun salariu în plată nu ar fi scăzut. (…) Începând de mâine vom avea o nouă abordare a acestui subiect”, a afirmat Dan Suciu după şedinţa de Guvern.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_e421a361637cb3c1ccd8efdf205b26ff.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_2057ad058798a6738d5b46fe3872ee98.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_5961d3d145c880c0c69a7e2f257f121a.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_663dc2a7e20ec960e9d0be9914ee365b.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_08fb28dad470eaef08af6658bfe38730.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_d6da306570d66d1f4f51a657489742f1.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_ac54cf3a81d5ef2aa51ca1710a432ec1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_bc20729a7e6ca3f665e8cd92ed330f68.jpg)