De asemenea, unul din patru respondenți a distribuit accidental date confidențiale, în timp ce 9% au comunicat informații private despre o altă persoană, iar 8% au transmis detalii financiare importante.
Canalele de comunicare online devin tot mai periculoase, iar faptul că transmitem informații personale nu ne face decât să devenim mai vulnerabil în fața infractorilor cibernetici.
Ce fel de informații dăm „la liber”
Datele personale pot cuprinde o fotografie cu ei înșiși (45%), datele personale de contact (42%), o fotografie a unei alte persoane (32%), informații personale “delicate” (30%) sau date legate de muncă (20%).
Ne place să trăim cu riscuri pentru că altfel nu se explică de ce o treime dintre respondenți sunt îngrijorați de faptul că relațiile lor ar putea avea de suferit sau că cineva ar putea fi ofensat sau stânjenit, iar unuia din șase respondenți (15%) îi este teamă că i-ar putea fi afectată cariera.
„Mulți utilizatori au încă probleme în a trece de la simpla conștientizare a riscurilor la prudență atunci când vine vorba de activitatea online. Având atât de multe dispozitive și canale online la îndemână, nu a fost niciodată mai simplu să postezi un mesaj nepotrivit sau să transmiți, accidental, informații unor persoane care nu ar fi trebuit să intre în posesia lor”, a declarat David Emm, Principal Security Researcher, Kaspersky Lab.
Efectele inconștienței
28% dintre respondenți au recunoscut că au distribuit accidental date confidențiale, iar unul din zece a avut de suferit ca rezultat al acestei acțiuni. În cazul celor care au fost afectați, consecințele au inclus pierderea unor prieteni (20%), agresiuni (17%), pierderi financiare (15%), încheierea unei relații (13%) și concedierea (13%).
„Daca nu ai suficientă experiență în utilizarea mediului online și nu ai implementat măsuri adecvate de securitate și confidențialitate, riști să îți distrugi cariera sau relațiile personale. Odată ce o informație ajunge în mediul online, este acolo pentru totdeauna, așa că, atunci când nu ești sigur de ceva, mai bine o păstrezi pentru tine”, a mai spus Emm.