„Am început Mulţumesc.org că un punct de plecare pentru a calcula nişte matrici de performanţă obiective pentru activitatea legislativului. Conform principiilor managementului, nu poţi administra sau controla ceea ce nu măsori. Iar impresia noastră, a echipei, este că aproape în întregime activitatea legislativului e privită printr-o perspectiva de bârfă, zvon şi sloganuri de campanie”, a declarat pentru Libertatea, Bogdan Bocșe, fondatorul proiectului Multumesc.org.

Tânărul IT-ist spune că vrea să urmărească un proces legislativ bazat pe date concrete şi evaluat pe baza unor date obiective. „Vrem să facem alegerile pe baza a ceea ce s-a întâmplat, nu pe baza a ceea ce se promite. În acest sens, am văzut Mulţumesc.org că o piatră la temelia obiectivităţii şi transparenţei”, a mai afirmat Bogdan.

Cât cheltuie tinerii

Pentru Mulţumesc.org, investiţia iniţială a fost timpul celor trei tineri şi expertiză lor în arhitectură soluţiilor cloud şi în aplicaţii web (Bogdan Bocşe), web design (Olesea Harea, Commited Software) şi logo design (Marian Stoian).

Din punctul de vedere al costurilor operaţionale, ele au o parte fixă (pentru interpretarea periodică a datelor – aproximativ 90 de lei/lună) şi o parte variabilă (în funcţie de numărul de accesări, aproximativ 22 de lei la 100.000 de utilizatori).

Eroarea banală care a determinat CCR să pună pe pauză alegerile prezidențiale: voturi numărate corect, dar trecute din greșeală altui candidat
Recomandări
Eroarea banală care a determinat CCR să pună pe pauză alegerile prezidențiale: voturi numărate corect, dar trecute din greșeală altui candidat

O parte din aceste costuri le-au susţinut din banii de buzunar, o parte din donaţiile utilizatorilor, care până acum s-au devedit a fi infime, de ordinul a câțiva euro.

Importanța unui astfel de proiect

Datele prezentate în acest proiect sunt ușor de accesat de oricine. În acest fel puteți vedea și cât de bine vă reprezintă aleșii dumneavoastră. „Puteți vedea rata de absenţa la votul plenar, număr de comunicate DNA în care apar deputaţii, număr de iniţiative legislative propuse. Cu siguranţă, această informaţie nu e suficientă pentru a răspunde la întrebarea „eu cu cine votez?” Dar poate ridica nişte semnale de alarmă în ceea ce priveşte „Eu cu cine nu votez”, a mai spus inițiatorul proiectului.

Chiar dacă numărul de iniţative legislative sau prezenţa la votul plenar nu sunt nişte măsuri suficiente pentru a judecă activitatea unui deputat, e sufient pentru a te face să te întrebi „Vreau să votez pe cineva care are un număr de iniţiative legislative mai mic decât numărul comunicatelor DNA în care apare?”

„Mulţumesc.org e un proiect pilot pentru cum credem că ar trebui să funcţioneze comunicarea dintre reprezentaţi şi electorat: pe baza unor metrici şi a unor rezultate concrete. Realizăm că datele analizate acum sunt insuficiente pentru a surprinde complexitatea procesului politic şi legislativ”, afirmă Bogdan.

Caz incredibil într-un spital din România. Un pacient a incendiat o bolnavă imobilizată la pat, iar asistentele au aruncat o oală de apă, ca să stingă focul
Recomandări
Caz incredibil într-un spital din România. Un pacient a incendiat o bolnavă imobilizată la pat, iar asistentele au aruncat o oală de apă, ca să stingă focul

Senatorii nu pot fi urmăriți

Cum spuneam și la început, proiectul este medit să urmărească activitatea deputaților și senatorilor, dar deocamdată în cazul senatorilor nu s-au făcut progrese pentru că sistemul It al Senatului României este unul foarte învechit. „Ultimul set de date adăugat reprezintă comunicatele DNA în care apar unii dintre deputaţi, precum şi posibilitatea de a sorta deputaţii după numărul acestor comunicate. Am numit asta, poate într-un mod prea plastic, „indice de penalitate” – fără însă a vrea să sugerăm vinovăţia respectivilor”, ne-a mai declarat Bogdan Bocșe.

Tinerii mai lucrează, în paralel, în parteneriat cu o firmă care analizează date publice (Monitorul Oficial, Portalul ONRC şi altele) pentru a afişa lista tuturor firmelor, existente sau desfiinţate, deţinute de domnii deputaţi.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cele două condiții puse de Putin pentru încetarea focului în Ucraina. Teritoriile pe care le vrea liderul de la Kremlin
Știrileprotv.ro
Cele două condiții puse de Putin pentru încetarea focului în Ucraina. Teritoriile pe care le vrea liderul de la Kremlin
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Viva.ro
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Județul din România în care tinerii nu mai vor să trăiască. S-a depopulat masiv, speranța de viață e mică, nu sunt multe locuri de muncă
FANATIK.RO
Județul din România în care tinerii nu mai vor să trăiască. S-a depopulat masiv, speranța de viață e mică, nu sunt multe locuri de muncă
„A făcut totul să mă distrugă!”. Simona Halep, mesaj-MANIFEST, după ce Iga Swiatek a fost prinsă dopată
GSP.RO
„A făcut totul să mă distrugă!”. Simona Halep, mesaj-MANIFEST, după ce Iga Swiatek a fost prinsă dopată
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Elle.ro
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
'Un dușman nu îți face ce ne-a făcut Silviu nouă!' La 2 săptămâni de la moartea lui Silviu Prigoană, fratele lui, Daniel, a povestit detalii neștiute din trecutul familiei lor
Unica.ro
'Un dușman nu îți face ce ne-a făcut Silviu nouă!' La 2 săptămâni de la moartea lui Silviu Prigoană, fratele lui, Daniel, a povestit detalii neștiute din trecutul familiei lor
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Mașină de lux căutată în Franța, găsită în Portul Constanța. Bolidul de 350.000 de lei urma să fie trimis în Turcia
Observatornews.ro
Mașină de lux căutată în Franța, găsită în Portul Constanța. Bolidul de 350.000 de lei urma să fie trimis în Turcia
Horoscop 30 noiembrie 2024. Racii au șansa de a se întoarce la preocupări mai constructive, cu condiția să nu se ocupe prea mult de cei din jur
HOROSCOP
Horoscop 30 noiembrie 2024. Racii au șansa de a se întoarce la preocupări mai constructive, cu condiția să nu se ocupe prea mult de cei din jur

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI