Ne-au bătut pe bune. Noi suntem dependeţi de Kone. Cum nu joacă acest fotbalist parcă zici că suntem speriaţi de bombe. S-a greşit tot, de la schimbări până la formarea echipei. Îmi e frică de retrogradare. Avem meciuri grele până la sfârşit, iar dacă nu ne trezim, vom ajunge în Liga a II-a”, a spus Dragomir după jocul din „Groapă”.

„Mă deranjează atitudinea jucătorilor mei. Trebuie să ne trezim deoarece nu vreau să ne înecăm tocmai la mal. Nici achiziţiile făcute nu m-au ajutat prea mult, dar asta este situaţia”, a mai spus „Corleone”.

„Mi-e teamă că retrogradăm. Sunt supărat foarte tare și pe antrenori și pe echipă. Pentru punctele pierdute acasă îi voi penaliza și vom vedea ce vom face. Cu ei trebuie sa scăpăm de la retrogradare.

Dacă echipa scapă de la retrogradare și am posibilități să fac o echipă bună la anul, atunci rămân. Dar nu cu ce am aici… Dacă nu, îmi iau viteză, că sunt în vârstă și nu vreau să iau medicamente cu pumnul și să mor pe aici”, a încheiat Dragomir.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Va fi înființat cel mai mic stat din lume. Se va afla la doar câteva sute de kilometri distanță de România
Știrileprotv.ro
Va fi înființat cel mai mic stat din lume. Se va afla la doar câteva sute de kilometri distanță de România
Cum arăta Matilda Pascal Cojocărița la începutul carierei. A câștigat Miss România în 1979, la 19 ani
Viva.ro

Sorana Cîrstea, declarație de dragoste de ziua lui Ion Alexandru Țiriac. Poză rară, de cuplu, cu sportiva și moștenitorul lui Ion Țiriac
Libertateapentrufemei.ro
Sorana Cîrstea, declarație de dragoste de ziua lui Ion Alexandru Țiriac. Poză rară, de cuplu, cu sportiva și moștenitorul lui Ion Țiriac
Patru zodii care au noroc în ultimele zile din septembrie. Bani mulți, măriri de salariu și relocări în străinătate
FANATIK.RO

Gigi Becali a făcut praf un jucător, apoi s-a răzgândit și a criticat arbitrajul » Ce arată imaginile de la cel mai încins moment al jocului
GSP.RO

Cele 5 zodii care dau de bani pe final de an. Cuadratura financiară le schimbă viața pentru totdeauna

'Era ritual, când se trezea dimineața'. Larisa, fosta soție a lui Alin Oprea, a făcut publice detalii intime din mariajul lor de 24 de ani
Unica.ro

S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Orangesport.ro

EXCLUSIV. Mărturia vatmanului implicat în accidentul în care murit un angajat SPP: "Mama plânge întruna. Nu am avut nicio șansă să îl evit"
Observatornews.ro
EXCLUSIV. Mărturia vatmanului implicat în accidentul în care murit un angajat SPP: "Mama plânge întruna. Nu am avut nicio șansă să îl evit"
Horoscop 23 septembrie 2024. Săgetătorii sunt invitați la profunzime, așa s-ar putea rezuma tendința care îi vizează în mod direct
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI