Pentru început, iată sfatul cel mai important: nu cumpăra miel (viu sau tranșat), carne sau drob de miel, de pe marginea drumului, din diverse târguri sau oboare improvizate, direct din camioane, din portbagajele unor mașini sau din alte locuri neautorizate sanitar-veterinar. Cumpără numai din târgurile și spaţiile special amenajate şi avizate de autorități și verifică, atent, ca produsul să aibă ştampila sanitar-veterinară, care atestă faptul că animalul sacrificat a fost sănătos. Altfel, riști să cumperi, fie carne stricată sau infestată cu diferite parazitoze şi să-i îmbolnăvești pe toți cei care o vor consuma, fie carne de alt animal (inclusiv, Doamne ferește!, carne de câine sau de cine știe ce vietate , așa cum, din păcate, au pățit unii).

Alege greutatea optimă

Dacă vrei să cumperi mielul întreg, trebuie să știi că ideal este ca greutatea acestuia, după tăiere, să fie cuprinsă undeva între 10 și 14 kilograme (la sacrificare, se pierde circa 1/3 din greutate). Mieii mici, sub 7- 8 kg, au carnea indigestă, conţin colagen şi oxipurine, care dăunează sănătății, mai ales persoanelor care suferă de gută. Dacă optezi doar pentru o jumătate de miel sau pentru bucăți separate (spată, pulpă, coaste etc.), alege carnea sănătoasă: fermă la atingere, cu mirosul specific de oaie, de culoare rozalie (dacă e închisă la culoare, e semn că-i veche) şi să nu fie lipicioasă. Atenţie și la organele de miel pentru drob, să nu aibă pete sau noduli, care indică o afecțiune.

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

Folosește cele mai potrivite condimente

Nu e recomandat să gătești carnea imediat după tăierea mielului. Ea trebuie lăsată la marinat (în frigider), cel puțin cîteva ore. Nutriţioniștii recomandă carnea de miel înăbuşită sau preparată pe grătar, nu prăjită. Stufatul trebuie să conţină cât mai multe legume, deoarece carnea nu conţine fibre şi legumele vor ajuta la evitarea problemelor legate de constipaţie. Cele mai potrivite condimente pentru miel sunt: usturoi, hasmațuchi (asmățui, hașmaciucă), boia dulce, seminţe de muştar, cimbru, rozmarin, piper, ceapă și usturoi verde, ardei, mentă, foi de dafin, curry ș.a. Tradiţionalul drob de miel trebuie să conţină cât mai multe ingrediente. Nu ezita să adaugi foarte multă verdeaţă, în primul rând ceapă și usturoi verde. În fine, nu asocia carnea de miel/ied cu pâine, mămăligă sau paste, pentru că acestea îngreunează digestia. Nutriţioniștii recomandă asociarea doar cu legume şi verdeţuri.

O carne foarte bună, dar nu pentru oricine! 

Carnea de miel este una dintre cele mai sănătoase tipuri de carne, pentru că nu are mult colesterol în comparaţie cu alte sortimente şi este o sursă bună de proteine, fier, seleniu, zinc şi vitamina B12. Atât mielul, cât și iedul, au o carne roşie, care conţine proteine de calitate. Ea constituie o alternativă bună la alte tipuri de carne, mai grase (carnea slabă de miel are putine calorii, mai exact, 100 de grame de carne conține doar 160 de calorii). Pentru persoanele sănătoase şi active fizic este o opţiune sănătoasă. Însă, pentru cele cu anumite probleme (dislipidemie, trigliceridemie, hipertensiune arterială, hepato-renale, obezitate etc.) este indicat să se consume carne de miel în cantităţi mici, şi doar bucăţile foarte slabe

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Știrileprotv.ro
Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
FANATIK.RO
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Observatornews.ro
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI