După ce a ieșit din pușcărie, „tăticul FNI” s-a izolat  de lume într-o casă modestă cu două camere aflată în inima unei suprafețe de păduri impresionante din Otopeni și a început să țină povețe pe internet în termeni scumpi, despre, culmea, corupție, capitalism, instituțiile statului sau, mai nou, alegeri.

Stilul acesta de viață aparent minimalist, în care singura preocupare lasă să reiasă ca fiind șahul, nu este nici pe departe atât de simplu pe cât ne mai arată Vîntu pe internet. El continuă să facă afaceri, iar una dintre ele a fost parafată recent. Este vorba despre o clădire pe care Vîntu ar fi cumpărat-o, au spus procurorii, chiar cu banii deturnați din Fondul Național de Investiții (n.r. prejudiciul în acest dosar s-a stabilit la 83 milioane de euro), situată pe strada Paris din Capitală. Evident că în primă fază Vântu a negat acest lucru, la momentul în care s-a aflat despre această tranzacție și a explicat că singura legătură cu acel imobil o are fiica lui, care ar fi locuit mai demult acolo. Adevărul este că proprietate a fost trecută pe numele fiului său, Ionuț, iar casa, una deosebit de frumoasă, a fost transformată în hotel. Prețurile pentru o noapte de cazare într-una dintre cele trei camere sunt foarte piperate. Cea mai ieftină costă 900 de lei, iar cea mais cumpă 1.100 de lei.

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

paris3Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Au ”șlefuit” diamantul

O perioadă a fost închiriată, însă băiatul lui s-a gândit că o poate exploata la un preț mai bun dacă o închiriază în regim hotelier.
”Aflată în București, la 700 de metri de muzeul Țăranuui Român, Luxury Villa Elise oferă camere cu aer condiționat și acces gratuit la internet în întreaga proprietate. Acesta este locul preferat de turiștii din bucurești, conform comentariilor independente”, se arată în prezentarea hotelului deținut de fiul lui Sorin Ovidiu Vîntu. Casa de pe strada Paris a fost evaluată în urma unei expertize la aproximativ 750.000 de euro.
Imobilul este format din 1.109 metri pătrați și două construcții aflate pe această suprafață. Între 1985 și 1998, imobilul a servit drept sediu pentru Serviciul Cultural al Ambasadei Spaniei la București. În 1994, cu prilejul vizitei în România a fostului premier spaniol Felipe Gonsales, serviciul s-a transformat în Institutul Cervantes.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: ”Când am atras atenția că țopăie trolii pe rețelele sociale am fost ridiculizată”
Știrileprotv.ro
Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: ”Când am atras atenția că țopăie trolii pe rețelele sociale am fost ridiculizată”
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Cum arată vila de cinci stele din care Călin Georgescu a urmărit rezultatul alegerilor. Motivul pentru care proprietatea nu apare în declarația de avere
FANATIK.RO
Cum arată vila de cinci stele din care Călin Georgescu a urmărit rezultatul alegerilor. Motivul pentru care proprietatea nu apare în declarația de avere
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Financiarul.ro
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere, întrebate cu cine a votat
Observatornews.ro
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere, întrebate cu cine a votat
Horoscop 25 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi pentru care sunt pregătiți, pentru că li se cere o atitudine ceva mai rezervată
HOROSCOP
Horoscop 25 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi pentru care sunt pregătiți, pentru că li se cere o atitudine ceva mai rezervată

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI