O altă lege importantă promulgată de președinte îi vizează pe militari.
Este vorba despre recunoaşterea meritelor personalului armatei participant la acţiuni militare şi acordarea unor drepturi acestuia şi urmaşilor celui decedat. Iată decretele semnate vineri de șeful statului:
- Decret privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2015 privind unele măsuri pentru realizarea de investiţii la operatorii economici din industria de apărare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative;
- Decret privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2015 privind prorogarea termenului prevăzut la alin. (4) al art. II din Ordonanţa Guvernului nr. 22/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 64/2008 privind funcţionarea în condiţii de siguranţă a instalaţiilor sub presiune, instalaţiilor de ridicat şi a aparatelor consumatoare de combustibil;
- Decret pentru promulgarea Legii privind modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 82/2006 pentru recunoaşterea meritelor personalului armatei participant la acţiuni militare şi acordarea unor drepturi acestuia şi urmaşilor celui decedat;
- Decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 31/2015 pentru modificarea art. 37 alin. (3) lit. e) din Legea asistenţei sociale nr. 292/2011, precum şi pentru abrogarea art. 11 alin. (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 68/2003 privind serviciile sociale;
- Decret privind promulgarea Legii pentru completarea Legii nr. 8/2006 privind instituirea indemnizaţiei pentru pensionarii sistemului public de pensii, membri ai uniunilor de creatori legal constituite şi recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică;
- Decret privind promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului privind participarea Republicii Croaţia la Spaţiul Economic European, semnat de către Uniunea Europeană, Islanda, Liechtenstein, Regatul Norvegiei şi Republica Croaţia la 11 aprilie 2014 la Bruxelles şi de către România la 12 noiembrie 2014 la Bruxelles;
- Decret pentru promulgarea Legii privind plata diferenţelor salariale cuvenite personalului didactic din învăţământul de stat pentru perioada octombrie 2008-13 mai 2011;
- Decret privind încetarea raporturilor de serviciu ale domnului chestor de poliție Vlăsceanu Venceron cu Ministerul Afacerilor Interne – la data de 30 aprilie 2016;
- Decret privind acordarea gradului de general de brigadă – cu o stea, la trecerea în rezervă, domnului colonel Petrescu Florin-Alexandru din Ministerul Apărării Naționale – la data de 15 mai 2016;
- Decret privind eliberarea din funcţia de judecător, preşedinte al Judecătoriei Însurăţei, a domnului Petru Ionescu – pensionare, la data de 1 mai 2016;
- Decret privind eliberarea din funcţia de judecător la Curtea de Apel Constanţa a doamnei Adriana Mihaela Pintea – pensionare, la data de 1 mai 2016;
- Decret privind eliberarea din funcţia de judecător la Judecătoria Oneşti a doamnei Simina Purice – pensionare;
- Decret privind eliberarea din funcţia de judecător la Curtea de Apel Iaşi a doamnei Valeria Cormănencu-Stanciu – pensionare, la data de 1 septembrie 2016;
- Decret privind eliberarea din funcţia de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeş a domnului Theodor Duţu – pensionare, la data de 5 mai 2016;
- Decret privind eliberarea din funcţia de procuror şef al Biroului teritorial Teleorman din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism a domnului Victor Voinea – pensionare;
- Decret privind eliberarea din funcţia de procuror la Biroul teritorial Vaslui din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism a domnului Constantin Bulgaru – pensionare, la data de 1 mai 2016;
- Decret privind eliberarea din funcţia de procuror şef al Biroului judiciar din cadrul Serviciului teritorial Bucureşti al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism a doamnei Georgeta Voicu – pensionare, la data de 1 mai 2016;
- Decret privind eliberarea din funcţia de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a doamnei Verginica Simionescu – pensionare.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_d22a9693e1aeb747d3ccd0bd3c936a25.jpg)
Unica.ro
Alexandru Papadopol și Cristiana Luca s-au cununat religios în weekend! Mireasa a purtat o rochie albă, simplă și largă, cu un decolteu generos, iar mirele s-a îmbrăcat într-un costum negru. Cum au fost fotografiați în biserică și cine sunt nașii / FOTO
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_1f91b51fe207771ef96fb4ec2a57500b.jpg)
Viva.ro
Soțul Laurei Vicol spunea: „Dacă voiam să fiu un escroc, nu făceam o firmă atât de mare. Dacă s-ar întâmpla ceva cu mine sau cu asociații mei azi și firma s-ar duce în faliment, toată lumea și-ar primi banii…” Noi detalii ies la iveală despre Vladimir Ciorbă! Lovitura pe care o dădea procurorilor
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_25acec5cf9c1d189a8844d052af57e25.jpg)
Libertateapentrufemei.ro
Au apărut imaginile pe care Laura Vicol le-ar vrea șterse din online. Cum arăta acum 10 ani. E de nerecunoscut. 20 de poze cu transformările “de lux” și “de look” are avocatei
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_bc63aff94848582092d1c24901a74d3a.png)
Adevarul.ro
Derută în propaganda rusă. Trump a devenit „om de stat rezonabil”. Ideologii lui Putin și-au schimbat peste noapte tonul în privința Ucrainei
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_48530cd446bfb7abe79405ced0a90785.jpg)
Elle.ro
Alexandru Papadopol și Cristiana Luca s-au cununat religios la o zi după cununia civilă. Imagini emoționante de la eveniment
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_4e4c857ca1897bf5e403858db48c2d4e.webp)
Unica.ro
„Brigitte Macron s-a născut bărbat”. Scandal în Franța după investigația unor jurnaliști, în legătură cu trecutul Primei Doamne. Aceștia spun că au dovezi fotografice care atestă că Brigitte Macron a trecut printr-o operație de schimbare de sex în anii ’80. Situația a luat amploare
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_b8460cc576d58c457bdf611d7fa4c9e0.jpg)
Observatornews.ro
ANM a actualizat prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Când se încălzeşte vremea în România
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_dac807697dc26a82ee3d7aecc9cdfd8e.jpg)
HOROSCOP
Horoscop 18 februarie 2025. Gemenii poartă pe umeri o povară grea de mai mult timp, iar această povară poate deveni și mai grea astăzi