Prin luna martie, Tiberiu a primit vestea unei despărțiri pe care el nu o accepta, dar care era previzibilă ținând cont de teroarea în care Loredana trăia de ceva vreme din cauza lui. Cu orgoliul rănit și mintea rătăcită, bărbatul a urzit un plan diabolic de răzbunare pe care și l-a alimentat zi de zi pe când își urmărea fosta iubita aflată la brațul altui bărbat.
”Am omorât-o pentru că mă săturasem să o văd la de mână cu altul! Am fost gelos că m-a părăsit”, a spus, printre altele, criminalul în timpul audierilor. Cu calm, dar oarecum tulburat de grozăvia pe care a comis-o, ”măcelarul” – care a cochetat cu muzica lăutărească -, a recunoscut că, timp de o lună, s-a gândit zi de zi la o răzbunare cruntă. De câte ori a lovit trupul femeii cu un cuțit din propria bucătorie nici el nu mai știe. Legiștii au numărat ieri la autopsie nu mai puțin de 25 de răni, adânci chiar și de 15 centimetri.
”Două lovituri penetrante i-au străpuns plămânii, una inima, iar una fruntea. Cele mai multe lovituri sunt concentrate în zona pieptului și a gâtului. Dar sunt răni adânci și la cap și pe mâini. Femeia nu a avut nici o șansă, a murit din cauza hemorgiei puternice”, ne-au dezvăluit surse medico-legale. Inițial, anchetatorii au crezut că Loredana a fost înjunghiată de zece ori, dar când trupul a fost spălat la autopsie de sângele care se năclăise, a ieșit la iveală adevărata monstruozitate. Ucigașul Tiberiu Radu a lovit ca un apucat, până când a obosit, și trupul fostei sale iubite a ajuns o masă inertă de carne!
Criminalul a fost arestat pentru omor calificat cu premeditare și riscă pușcărie pe viață. Conform procedurilor judiciare, cât de curând el va fi expertizat psihiatric pentru a se vedea dacă a avut discernământ atunci când a măcelărit-o pe biata femeie.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro