Mai multe persoane din localitatea buzoiană Spătaru au tras o sperietură cumplită, chiar la primele ore ale dimineţii, după ce un TIR a năvălit pur și simplu în trei gospodării. Colosul încărcat cu cauciucuri a distrus un stâlp de curent apoi a avariat o maşină de pe marginea drumului naţional 2 . Cursa nebună a continuat prin gardurile sătenilor iar maşina nu s-a oprit decât după ce a mai distrus câteva anexe şi un garaj în care se mai afla un alt autoturism.
![_MG_7159]()
În timp ce se deplasa de drumul european E85, de la Buzău, spre Urziceni, șoferul TIR-ului care cel mai probabil ațipise la volan a pierdut direcția autovehiculului, și a părăsit carosabilul.
Şoferul, a fost testat alcoolscopic de poliţişti, rezultatul fiind negativ. Bărbatul a fost preluat de medici care investighează dacă acesta a suferit răni în urma teribilului accident.
![_MG_7146]()
Cauzele accidentului urmează să fie stabilite în urma cercetărilor desfăşurate la faţa locului. Cel mai probabil, șoferul a adormit la volan însă nu sunt excluse și alte posibile cause.
Ce dinastie dictatorială sud-americană a fost condusă de un tată și de cei doi fii ai săi – dintre care doi asasinați?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Care a fost importanța "Protestelor de Luni" din Germania de Est și cum a fost implicată biserica?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Care a fost rolul muzicii rock în rezistența anticomunistă din Ungaria?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Ce țară din Africa are în parlament un număr record de femei?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Cât de extins era dreptul de vot în democrația antică ateniană?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Wow, ce schimbare!! A dispărut din atenția publicului după multe scandaluri, dar acum s-a întors și e de nerecunoscut! Cântăreața noastră s-a apucat de afaceri, are un look nou și vrea să ia viața de la zero
Viva.ro
Cu ce se ocupă acum Elena Băsescu! S-a retras din lumina reflectoarele însă ce s-a aflat i-a surprins pe mulți
Libertateapentrufemei.ro
Scandal de proporții cu fata Catincăi Roman! “La început gingașă, apoi o fiară. Am chemat şi poliţia. Țipete, urlete, pagube de mii de euro”. Inclusiv Catinca Roman a fost nevoită să intervină
Adevarul.ro
„Vreți fustă? Pe câmp”. Becali se dezlănțuie la adresa lui Jennifer Lopez: „Să plece la Ghimpaţi. Vreţi cocaină? Pe câmp”
Elle.ro
Ce s-a aflat acum despre demisia Andreei Bălan de la Antena 1. De ce a părăsit artista postul de televiziune și a semnat ulterior cu TVR: „Acesta este și motivul pentru care a plecat”
Unica.ro
„România are multe bube, dar una dintre ele țipă cel mai tare”. Pe cine a atacat dur Maurice Munteanu în mediul online
Observatornews.ro
Brânza de oaie "din Sibiu", dusă la analize. Rezultatele şocante, arătate apoi producătorilor
HOROSCOP
Horoscop 16 aprilie 2025. Leii au la dispoziție o zi specială în care va fi nevoie de generozitate autentică, în special în relațiile cu cei dragi