„Mă bucur că aceste două proiecte de lege au fost votate de colegii mei din Camera Deputaților. Sunt două proiecte pe care le-am susținut anul trecut din poziția de ministru al Culturiiși la care am contribuit mai apoi ca membru al Comisiei pentru cultură. Am spus tot timpul că trebuie să găsim cât mai multe surse de finanțare pentru cultura română. După ce în primăvara anului trecut am promovat o Ordonanță de Urgență prin care 2% din încasările Loteriei Române să fie destinate finanțării unor proiecte culturale prin intermediul Administrației Fondului Cultural Național, iată că și această primăvară aduce mai mulți bani pentru cultură. Astfel, prin adoptarea acestor două proiecte de lege, din sumele colectate la bugetul de stat de la operatorii economici care desfăşoară activităţi în domeniul jocurilor de noroc, un procent de 3%va fi folosit pentru restaurarea monumentelor istorice, iar 2% pentru susținerea cinematografiei române”, a declarat deputatul Ionuț Vulpescu, fost ministru al Culturii.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Fiica transgender a lui Elon Musk a povestit ce obișnuia să îi facă tatăl ei în copilărie. Miliardarul are 12 copii
Unica.ro

WOW, cum arăta Dana Budeanu, în urmă cu 15 ani, înainte să devină celebră pe social media. Purta pălării extravagante și rochii cu decolteu adânc, iar rujul roșu era semnătură. Imaginile care fac și acum furori
Viva.ro

Semnul prevestitor de moarte pe care l-a văzut Dumitru Dragomir la Dinu Gheorghe: ”Când vezi asta, ştii sigur...”
Libertateapentrufemei.ro
Semnul prevestitor de moarte pe care l-a văzut Dumitru Dragomir la Dinu Gheorghe: ”Când vezi asta, ştii sigur...”
De sâmbătă, 1 februarie 2025, de la ora 7, trei zodii își schimbă viața la 180 de grade. Începe o nouă eră pentru ele
FANATIK.RO

Gina Matache, declarații surprinzătoare despre Delia. Cum era artistă în adolescență: „A plecat și ea de acasă la 18 ani...”
Elle.ro

Dependența de alcool i-a distrus viața! Drama unei vedete pe care milioane de români au îndrăgit-o. A ajuns să vorbească singură pe străzi / FOTO

Familiile tinerilor ucişi de Vlad Pascu reacţionează la pedeapsa de 10 ani. Ar putea ieşi din puşcărie în mai puţin de 4 ani
Observatornews.ro
Familiile tinerilor ucişi de Vlad Pascu reacţionează la pedeapsa de 10 ani. Ar putea ieşi din puşcărie în mai puţin de 4 ani
Horoscop 1 februarie 2025: Fecioara vede viața cu alți ochi și ai ocazia să înveți lucruri cu totul noi
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI