S-au împlinit 80 de ani de la înființarea Aerodromului ”Gheorghe Bănciulescu” de la Strejnic, ocazie cu care a fost organizat un miting aviatic ce a a atras mii de spectatorii care au venit chiar și de la sute de kilometri.
Peste 30 de aeronave, printre care formaţia de acrobaţie ”Hawks of România” cu cinci avioane Extra 300, formaţia de două planoare ”White Wings”, formaţia de două avioane ultrauşoare ”The Pelicans”, formaţia de paraşutişti ”Blue Wings”, precum şi alte aeronave de şcoală, antrenament şi acrobaţie au ținut asistența cu privirea pe cer.
Deschiderea a fost făcută de pilotul Dragoș Stoicescu, singurul om din lume care și-a construit două avioane ușoare de acrobație, iar cu unul dintre ele a și zburat astăzi în deschiderea mitingului. ”A fost o onoare pentru mine să deschid acest miting, la cei 80 de ani de când de aici s-a ridicat în zbor primul avion. Ce-i drept, sus vântul a fost puternic, însă experiența și-a spus cuvântul și am evoluat fără probleme”, ne-a declarant Dragoș Stoicescu.
Și dacă acrobațiile i-au ținut cu sufletul la gură pe spectatori, momentul lansării formației de parașutiști a stârnit ropote de aplauze. Mai ales că, unul dintre cei mai experimentați parașutiști ai noștri, cu peste 4.000 de sărituri, a reușit și un record. A sărit cu un steag de 500 de metri pătrați și 70 de kilograme, cel mai mare steag din Europa.
”Sus a fost destul de greu. Am sărit de la peste 2.000 de metri și vântul era extrem de puternic, iar cu un steag de 70 de kilograme a fost destul de dificil. Sunt fericit că, datorită materialelor speciale din care a fost confecționat, tricolorul s-a întins perfect pe cer și a bucurat asistența”, ne-a spus parașutistul Cristinel Popescu, de la Aeroclubul Brașov.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro