“Am o fetiţă în vârstă de 11 luni, cu diabet zaharat tip 1, diagnosticat la 10 luni. În momentul de faţă, Ioana ia un tratament extrem de puternic chiar şi pentru un adult, un mix de insulină, Humulin R şi Levemir. Am fost internată cu ea la un mare spital din Bucureşti, de unde a luat şi E.coli, pentru care facem acum tratament. Avem mare nevoie de ajutorul dv. şi vă rog din suflet să nu ne ignoraţi”, ne-a scris o tânără mămică din satul prahovean Plopeni. Andreea Vasile, mama Ioanei, are doar 22 de ani. Ea şi soţul şi-au dorit enorm un copil, iar când a venit pe lume micuţa au simţit că până atunci nu trăiseră bucurie mai mare. Cam aşa li se întâmplă mai tuturor părinţilor. În acele momente, fiecare crede în unicitatea sentimentelor sale, iar fericirea e imensă când medicul îl anunţă că are un copil sănătos, fără nici o malformaţie. Vestea rea avea să vină mai târziu în familia Vasile, bulversându-i viaţa.
”Când Ioana a împlinit 10 luni, am aflat că are diabet. La diagnosticare, glicemia a fost 915, aproape în comă diabetică. A fost un şoc şi o durere enorme. Între timp ne-am mai obişnuit cu gândul bolii şi încercăm să facem tot posibilul ca să-i uşurăm suferinţa. E atât de mică… nu poate vorbi, încerc să-i înţeleg fiecare gest, să ghicesc când are simptome de la boală sau dureri normale pentru un bebeluş. Mă doare şi mai mult faptul că există atâtea alternative pentru a-i uşura copilăria, însă nu mai putem, financiar vorbind, deşi facem tot ce este omeneşte posibil”, ne-a spus mama fetiţei de 11 luni. Indemnizaţia de creştere a copilului şi salariul tatălui sunt venituri modeste şi total insuficiente pentru a face faţă unei boli ca diabetul de tip I la copii.
Cu mari eforturi, părinţii au reuşit să achiziţioneze din Spania aparatul de monitorizare a glicemiei pe senzori Free Style Libre, care scapă copilul de chinul zecilor de înţepături în deget zilnic, pentru măsurarea glicemiei. E greu de imaginat operaţiunea acelor împunsături ce-i învineţiseră buricele degetelor şi o făceau pe micuţă să plângă doar când o vedea pe mama că îi ia mânuţa în palme. Diabetul trebuie, însă, ţinut sub control, iar părinţii ai căror copii au această boală suferă intens, alături de fiica sau de fiul lor.
Curmarea suferinţei are un cost ridicat
Andreea Vasile povesteşte: “Ar mai fi multe variante care i-ar putea face fetiţei noastre copilăria mai frumoasă, cu mai puţine înţepături – după cum mi-a spus medicul – însă, în principal, senzorii de monitorizare Libre sunt absolut necesari, mai ales că Ioana trebuie monitorizată permanent. Ea nu ştie să ne anunţe când glicemia urcă sau coboară prea mult, iar monitorizarea cu testele de glicemie pe care trebuie să i le fac o lasă, la propriu, fără sânge. Credeţi-mă că erau momente când nu reuşeam să-i scot picătura necesară şi o înţepam de minimum 5-6 ori doar pentru o glicemie. Iar monitorizarea zilnică era de 15-20 de ori! Acum, cu aparatul e bine, dar curând nu vom mai avea bani cu care să cumpărăm consumabilele. Senzorul trebuie schimbat la 14 zile, iar costul unui singur senzor este de 70 de euro, la care se adaugă taxele de transport de la firmă la persoana care îmi achiziţionează senzorii, adică Spania-România”. O listă clară cu necesarul de care are nevoie fetiţa a fost întocmită cu ajutorul medicilor, costul total ajungând la circa 1.000 de euro pe lună:
- Senzorii pentru aparatul Free Style Libre, care trebuie schimbaţi permanent
- Plasturi rezistenţi, care să îi menţină intacţi pe mânuţă
- Un dispozitiv care ar ajuta să nu mai fie înţepată zilnic de 4-5 ori pentru insulină. Acest dispozitiv se ţine în piele şi se face insulina prin el, dar trebuie schimbat la 3 zile. “Încă nu ştiu cum arată în realitate acest dispozitiv, dar ni s-a spus că preţul este între 66 şi 70 de lei, costuri ce depăşesc chiar şi imaginaţia noastră, ţinând cont că se schimbă la 3 zile! Ar fi o alternativă pentru pompa de insulină, căci avem deja referatul de la domnul doctor şi vom merge să introducem dosarul la Institutul «Nicolae Paulescu», prin Casa de Asigurări”, ne-a precizat Andreea Vasile.
- Cremă pentru lipodistrofie InsuHelp
- Ace pentru insulină de 0,4 mm. Părinţii ştiu că trebuie neapărat să cumpere senzorii necesari, altfel, aparatul va deveni inutil, iar Ioana riscă să se întoarcă la zecile de înţepături zilnice. Au nevoie, însă, de un ajutor financiar urgent, cât să asigure consumabilele pentru aparatul Ioanei, deoarece Casa de Asigurări nu le decontează. Un SMS la 8828 (valoare 2 euro) sau o depunere în cont pe numele Ioanei Vasile ar ajuta acest îngeraş să suporte mai uşor suferinţa.
Cum poţi ajuta
Redirecţionează 2% din impozitul pe venit către Ringier Foundation Cod de identificare fiscală 22962839
Donează 2 euro* la 8828
Donează în conturile Fundaţiei Ringier
RO29 RZBR 0000 0600 1552 6176 – LEI
RO02 RZBR 0000 0600 1552 6177 – EURO, deschise la Raiffeisen Bank
*Suma alocată cauzei este de 2 euro. Nu se percepe TVA pentru donaţiile de pe abonament. În reţelele Telekom şi Orange, pentru cartelele preplătite, TVA a fost reţinută la achiziţionarea creditului. Pentru donaţiile de pe cartele preplătite în reţeaua Vodafone, utilizatorii nu plătesc TVA.
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!