Despărțirea a fost plină de emoție. Jucătorii și fanii și-au arătat recunoștiința față de tehnicianul român pentru tot ce a realizat în această perioadă cu formația miliardarului Rinat Ahmetov. Fotbaliștii lui Șahtior au îmbrăcat la festivitatea de premiere tricouri imprimate cu chipul lui Mircea Lucescu și cu mesajul ”Mulțumim, Mister!”.
”Da, acesta este ultimul meu joc pe banca Șahtiorului. Dacă vă amintiți, am spus că voi fi corect până la sfârșitul contractului, și nu voi negocia cu nimeni. N-am vrut să influențez performanța noastră în campionat, în Europa League și Cupa Ucrainei. Așa că începând de duminică sunt un antrenor liber, care va căuta un nou club.
Până în prezent, nu am semnat nimic, nu am negociat cu nimeni. Începând de duminică, probabil, o voi face. Acest lucru va permite și celor de la Șahtior să înceapă imediat căutarea unui nou antrenor. Șahtior împlinește 80 de ani în acest an, dintre care 12 i-am petrecut aici”, a declarat Il Luce, care le-a mulțumit tuturor celor cu care a colaborat în Ucraina, în frunte cu patronul Rinat Ahmetov. Ultima conferința de presă a lui Mircea Lucescu în calitate de antrenor al echipei Șahtior s-a încheiat în aplauzele jurnaliștilor.
Clubul Șahtior i-a mulțumit lui Mircea Lucescu, pentru performanțele realizate în cei 12 ani:
”Mircea Lucescu a preluat Șahtior în mai 2004. În cei 12 ani cu el la cârmă, echipa a jucat 573 de jocuri și a câștigat 22 de trofee. Mister a condus Șahtior spre 8 titluri interne. Negrii-orange au câștigat cupa Ucraine de 6 ori și Supercupa Ucrainei de 7 ori. Cea mai mare realizare a fost cucerirea Cupei UEFA în 2009.
Mircea Lucescu este deținătorul recordului la Șahtior în ceea ce privește mandatul său ca antrenor principal și numărul de jocuri. Mister a fost declarat de 8 ori cel mai bun antrenor al Ucrainei. Mircea Lucescu și-a înscris numele cu litere de aur în istoria echipei, În 2011, au dezvelit steaua sa personală, în Walk of Fame din apropierea Donbass Arena.
FC Șahtior îi dorește lui Mircea Lucescu succes în cariera sa în continuare. Milioane de fani ai lui Sahtior împărtășesc cuvintele de mulțumire pentru el. Bravo, Mister! Vă mulțumim, Mister!”.