După accidentul rutier mortal în care şi-a pierdut viaţa Dan Condrea, acţionarul majoritar în cadrul Hexi Pharma Co, patru femei şi un director, cu origini basarabene, sunt principalele “ţinte” în ancheta Parchetului de pe lângă Înalta Curte şi Casaţie (PICCJ) privind falsificarea compoziţiei dezinfectanţilor, aşa cum ne-au precizat surse din anchetă.

De altfel, în acest dosar, doar firma Hexi Pharma Co SRL a fost pusă sub acuzare, sub fapta de participaţie improprie la infracţiunea de zădărnicire a combaterii bolilor. După decesul lui Condrea de duminică seara, procurorii încearcă acum să afle care a fost implicarea în diluarea dezinfectanţilor a Marilenei Nedeloiu, administratorul Hexi Pharma Co, Flori Dinu, director general, sau a lui Mihai Leva, director de producţie.

«E acuzată o firmă care deţine doar 20% din piaţa dezinfectanţilor»

Ca o replică la acest scandal, un comunicat atribuit angajaţilor Hexi Pharma Co sugerează că acuzaţiile ar fi orchestrate de multinaţionale care vor să înlăture societatea autohtonă. Aceştia ridică întrebarea de ce vina apariţiilor bacteriilor în spitale este pusă în spatele unei firme care de-abia în ultimii doi ani a sărit de 10% din piaţa dezinfectanţilor.

Fanta românească e mai scumpă și mai proastă decât cea din Italia: mai puțin suc de portocale, dar mai multe arome și coloranți | Experiment Libertatea
Recomandări
Fanta românească e mai scumpă și mai proastă decât cea din Italia: mai puțin suc de portocale, dar mai multe arome și coloranți | Experiment Libertatea

“Hexi Pharma a tăcut mult în acest scandal. România este o nişă imensă pentru piaţa de dezinfectanţi. Hexi Pharma, după o muncă imensă, de-abia se apropia în acest an de un 20 la sută”, se arată în comunicatul citat. Un studiu ICAP arată că, la nivelul lui 2014, peste 60% din piaţa dezinfectanţilor din România e dominată de trei mari jucători: Sante International – cu o cotă de piaţă de 33%, G.B. Indco – cu 17% şi Hexi Pharma – cu 13%.

Anchetă fără probe concrete

Cu toate acestea, până acum, procurorii nu au găsit probe din care să reiasă că afaceristul Condrea sau vreun alt membru al conducerii Hexi Pharma ar fi diluat conştient dezinfectanţii, aşa cum ne-a precizat unul dintre apropiaţii acestora. Mai mult, surse judiciare ne-au precizat că dosarul a fost repartizat unui procuror fără prea multă experienţă, deşi cazul era unul complex. Tocmai de aceea, conducerea PICCJ analizează varianta ca Romulus Varga, procuror criminalist, care anchetează moartea lui Condrea, să preia şi ancheta diluării dezinfectanţilor prin conexarea celor două cauze.

Cine sunt directorii vizaţi de procurori

Flori Dinu este manegerul companiei, fiind considerată mâna dreaptă a lui Condrea. Cu toate acestea, ea nu a fost pusă sub vreo învinuire de anchetatori. Totodată, conform unor, surse Flori Dinu asigura şi poziţia de chimist în procesul de producţie a dezinfectanţilor. “Ea a declarat că a fost obligată de Condrea să fie şi chimist. I se aduceau acte la semnat pe care le iscălea. Aceasta a precizat la audieri că nu are studii chimice ca să-şi dea seama de concentraţii”, ne-a declarat sursa.

Despre mitul „conflictului milenar” dintre români și maghiari, cu istoricul Sorin Mitu: „Comparați ce au făcut unii cu ceilalți englezii și irlandezii sau evreii și arabii”
Recomandări
Despre mitul „conflictului milenar” dintre români și maghiari, cu istoricul Sorin Mitu: „Comparați ce au făcut unii cu ceilalți englezii și irlandezii sau evreii și arabii”

Marilena Nedeloiu, administratorul companiei, a declarat că ea doar punea în aplicare deciziile luate de Condrea şi soţia sa, Uliana Ochinciuc, în consiliul de administraţe. Nedeloiu este şi ea un om de încredere al patronului Hexi Pharma, cei doi fiind asociaţi în firma Signum Service, care asigură servicii de arhivare şi securitate. Nedeloiu are şi o firmă proprie, Clinos Elite, din Teleorman.

Leva Mihail, moldovean de origini, e directorul de producţie al Hexi Pharma. Apropiaţii lui Condrea, care se îndoiesc de implicarea acestuia în diluarea dezinfectanţilor, susţin că Leva ar putea şti exact cum se făcea măsluirea produselor firmei.

Soţiile nu scapă nici ele

Mai mult, pentru că firma Hexi Pharma funcţiona în baza unor decizii ale celor doi asociaţi, Condrea şi actuala sa soţie, aceasta din urmă riscă să fie pusă sub învinuire. Asta pentru că Uliana Ochinciuc deţine 6% din firmă, restul aparţinundu-i lui Dan Alexandru Condrea. Odată cu decesul patronului Hexi Pharma, ancheta o va viza şi pe Laura Georgescu, prima soţie a lui Condrea. Pe de altă parte, fetiţia celor doi va avea dreptul la jumătate din acţiunile firmei, care însă vor fi administrate pentru încă opt ani, până la vârsta majoraturlui, de Laura Georgescu. Acelaşi lucru este valabil şi pentru Uliana Ochinciuc, care are un băiat de patru ani cu Condrea, şi va administra cealaltă jumătate a averii. Însă averea riscă să se transforme într-o datorie de 51 de milioane de lei, atât cât a fost stabilit prejudiciul iniţial de procurori în acest dosar. În cazul în care judecătorii vor accepta acest prejudiciu, cele două soţii vor trebui să adune împreună cele 51 de milioane.

Nati Meir, condamnat la 11 ani de închisoare, adus în România. Autoritățile din Grecia au admis predarea sa
Recomandări
Nati Meir, condamnat la 11 ani de închisoare, adus în România. Autoritățile din Grecia au admis predarea sa

Citește și:

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
„Din ce lume vin eu și din ce lume vine ea… Cum să mă cobor?”  Ce gest neașteptat a făcut Anamaria Prodan față de Corina Caciuc. A fost pentru prima dată când s-a întâmplat asta
Viva.ro
„Din ce lume vin eu și din ce lume vine ea… Cum să mă cobor?” Ce gest neașteptat a făcut Anamaria Prodan față de Corina Caciuc. A fost pentru prima dată când s-a întâmplat asta
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun! Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Libertateapentrufemei.ro
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun! Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Neti Sandu a dezvăluit care va fi cea mai avantajată zodie în 2025. Va fi anul de grație al acestor nativi
FANATIK.RO
Neti Sandu a dezvăluit care va fi cea mai avantajată zodie în 2025. Va fi anul de grație al acestor nativi
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Elle.ro
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Cine ar fi, de fapt, noul iubit al Alexiei Eram, după despărțirea de Mario Fresh. Mama ei, Andreea Esca, i-ar fi dat deja "binecuvântarea" pentru noua relație!
Unica.ro
Cine ar fi, de fapt, noul iubit al Alexiei Eram, după despărțirea de Mario Fresh. Mama ei, Andreea Esca, i-ar fi dat deja "binecuvântarea" pentru noua relație!
Valuri record la mare, după trei zile de furtuni: 7,5 metri înălţime
Observatornews.ro
Valuri record la mare, după trei zile de furtuni: 7,5 metri înălţime
Horoscop 28 decembrie 2024. Fecioarele au parte de o zi care le provoacă să iasă în față, să vină cu propuneri, să încerce să miște lucrurile din loc
HOROSCOP
Horoscop 28 decembrie 2024. Fecioarele au parte de o zi care le provoacă să iasă în față, să vină cu propuneri, să încerce să miște lucrurile din loc

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI