Steaua a făcut prima achiziție a verii. Cel puțin așa susține Gigi Becali, creditorul vicecampioanei, deși n-a apărut nicio poză, niciun comunicat oficial, așa cum se obișnuiește în astfel de cazuri.

„Am semnat cu Golubovic pe un an, aşa cum am discutat de la început. Normal că dacă va juca bine îi vom prelungi această înţelegere”, a spus Gigi Becali, anunță Digi Sport. Golubovici mai are contract până pe 1 iunie cu CSMS Iași și va juca ultimul meci în tricoul moldovenilor, duminică, 29 mai, la Timișoara, cu retrogradata ACS Poli.

Atacantul bosniac în vârstă de 32 de ani a marcat 31 de goluri la Ceahlăul Piatra Neamț în perioada 2012-2014 și 15 goluri la CSMS Iași în ediția care se apropie de sfârșit.

Față de Iași, unde încasa 5.000 de euro pe lună, la Steaua Golubovici va avea 8.000 de euro, dar va primi și o sumă la semnătură, fiindcă vine liber de contract.

Steaua a renunțat până acum la 12 jucători: Iancu, Pârvulescu, Râpă, Marica, Bawab, Carp, Breeveld, Gebhart (despărțiri finalizate), Tahar (care negociază rămânerea la Boavista), Alcenat, Tade și Kharja. Ultimii trei încă nu și-au reziliat contractele, dar se negociază „divorțurile”.

La capitolul veniri, cu excepția lui Golubovici, Steaua n-are deocamdată decât o lungă listă de jucători care vor reveni după împrumuturi: Tudorie, Chitoșcă, Ștefănescu, Vâlceanu, Enceanu (toți de la Voluntari) și D. Benzar și Pham Huy (de la Academica Clinceni). 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Mister total după ce o turistă a fost înghițită de o groapă uriașă, pe trotuar, și e de negăsit de 7 zile. Ipoteză năucitoare
Știrileprotv.ro
Mister total după ce o turistă a fost înghițită de o groapă uriașă, pe trotuar, și e de negăsit de 7 zile. Ipoteză năucitoare
Drama regretatului Nae Lăzărescu: ”Fiul meu era pe masă mort, eu aveam spectacol...”. Actorul a murit singur, într-o sărăcie lucie
Viva.ro
Drama regretatului Nae Lăzărescu: ”Fiul meu era pe masă mort, eu aveam spectacol...”. Actorul a murit singur, într-o sărăcie lucie
Reacția Andreei Esca atunci când s-a trezit cu copiii în Grecia, la ziua ei: „Am plecat să o surprindem pe mama”
Libertateapentrufemei.ro
Reacția Andreei Esca atunci când s-a trezit cu copiii în Grecia, la ziua ei: „Am plecat să o surprindem pe mama”
Singurul fruct care încetinește îmbătrânirea. Se consumă sub diferite forme și are beneficii uimitoare
FANATIK.RO
Singurul fruct care încetinește îmbătrânirea. Se consumă sub diferite forme și are beneficii uimitoare
A murit handbalista Iryna Glibko, răpusă de o boală cruntă. Fusese cea mai bună străină și de două ori golgheter în Liga Florilor
GSP.RO
A murit handbalista Iryna Glibko, răpusă de o boală cruntă. Fusese cea mai bună străină și de două ori golgheter în Liga Florilor
Cele 4 zodii pe care soarta le pune la încercare în septembrie 2024. Se anunță zile încărcate pentru ele, dar și recompense pe măsură
FANATIK.RO
Cele 4 zodii pe care soarta le pune la încercare în septembrie 2024. Se anunță zile încărcate pentru ele, dar și recompense pe măsură
Nu s-a terminat ca la TV! Cristina și Andrei s-au împăcat după Insula Iubirii, dar apoi s-a mai întâmplat ceva. Anunțul făcut în mijlocul nopții
Unica.ro
Nu s-a terminat ca la TV! Cristina și Andrei s-au împăcat după Insula Iubirii, dar apoi s-a mai întâmplat ceva. Anunțul făcut în mijlocul nopții
Detalii terifiante, după decesul handbalistei Iryna Glibko, campioană a României! "Ficatul era plin de ganglioni". Drama ultimilor ani | EXCLUSIV
Orangesport.ro
Detalii terifiante, după decesul handbalistei Iryna Glibko, campioană a României! "Ficatul era plin de ganglioni". Drama ultimilor ani | EXCLUSIV
Bulgarii au inventat "taxa pe dezinfectare" de la 1 septembrie, prin care vor face milioane de euro de la şoferi
Observatornews.ro
Bulgarii au inventat "taxa pe dezinfectare" de la 1 septembrie, prin care vor face milioane de euro de la şoferi
Horoscop 30 august 2024. Gemenii vor observa chiar de la primele ore ale zilei că au unele îndoieli și temeri legate de resursele financiare
HOROSCOP
Horoscop 30 august 2024. Gemenii vor observa chiar de la primele ore ale zilei că au unele îndoieli și temeri legate de resursele financiare

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI