Invitat la petrecerea aniversară VIVA, Mircea Eremia ne-a dezvăluit că, deși a început să-și facă grupului lui de admiratoare, gândul lui se îndreaptă numai la muzică, preferând să se lase distracția pe mai târziu. Ba mai mult, tânărul declară că îi pune pe fugă chiar și pe admiratorii Alinei.

11291829_642592402509075_966482993_n

„Nu cred că ar avea tupeu să facă asta. Adică acum, pe bune. Se mai întâmplă să primesc complimente, pe care să le transmit mai departe surorii mele, însă sunt rezervat. În schimb mi se întâmplă mai des să vină domnișoare și să-mi ceară mie numărul de telefon sau adresa de Facebook sau tot felul de rețele de socializare unde pot da de mine, însă nu mă ofer așa de ușor, ca să zic cinstit”, a declarat Mircea Eremia pentru LIBERTATEA.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Denisa, una dintre cele două victime ale Şacalului, a fost înmormântată. Băiatul ei încă nu știe că mama lui a murit
Știrileprotv.ro
Denisa, una dintre cele două victime ale Şacalului, a fost înmormântată. Băiatul ei încă nu știe că mama lui a murit
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
Viva.ro

A prins-o ploaia și toată lumea i-a văzut părul natural. Bianca Drăgușanu: „Așa mă transform când mă prinde ploaia”
Libertateapentrufemei.ro
A prins-o ploaia și toată lumea i-a văzut părul natural. Bianca Drăgușanu: „Așa mă transform când mă prinde ploaia”
Orașul fantomă care pe vremuri era un adevărat centru industrial. A fost abandonat complet în urmă cu 26 de ani, iar astăzi este un obiectiv turistic de top. Puțini își permit să ajungă aici
FANATIK.RO

Sportul i-a schimbat viața. Dezvăluiri emoționante ale Iulianei Pepene: „În urmă cu trei ani, am aflat că sufăr de boala Graves, dar după un an de mers la sală, am analizele perfecte și nu mai iau pastile”
GSP.RO

Țara unde oamenii trăiesc cel mai mult. Deși viața e frumoasă și liniștită, puțini ar putea să se mute aici

CUPLUL ANULUI în lumea mondenă! Și-a făcut iubită moldoveancă, mai tânără decât fiica lui! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro

S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Orangesport.ro

"A venit viitura şi l-a înecat". Patru oameni au murit în Galaţi, în urma celor mai mari inundaţii din istorie. Ce urmează pentru oamenii deja loviţi de viituri
Observatornews.ro
"A venit viitura şi l-a înecat". Patru oameni au murit în Galaţi, în urma celor mai mari inundaţii din istorie. Ce urmează pentru oamenii deja loviţi de viituri
Horoscop 15 septembrie 2024. Vărsătorii au parte de o zi pe gustul lor pentru că le aduce un sentiment de libertate de care le-a fost dor
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI