ACTUALIZARE Fotbalistul lui Olympiakos, Alan Pulido, răpit sâmbătă, când se întorcea de la o petrecere din Ciudad Victoria, a fost eliberat, anunță autoritățile mexicane. ”Pulido este teafăr și nevătămat”, se arată în comunicatul emis de autoritățile statului Tamaulipas.
–-
Alan Pulido, fotbalistul internațional mexican al echipei elene Olympiakos Pireu, a fost răpit sâmbătă seară în nordul Mexicului, informează Associated Press și L’Equipe.
Mașina lui Pulido a fost interceptată de mai multe vehicule, când jucătorul se întorcea de la o petrecere cu prietena sa, lângă orașul său natal, Ciudad Victoria. Localitatea este capitala statului Tamaulipas, din nord-estul Mexicului, o regiune puternic afectată de crima organizată.
Autoritățile nu au oferit amănunte despre răpire și mobilul acesteia.
Fostul club al lui Pulido, Tigres, și-a exprimat pe Twitter solidaritatea cu familia jucătorului. Între Tigres și Pulido există de doi ani un litigiu, gruparea din Monterrey considerând că jucătorul mai era sub contract cu ea atunci când s-a transferat în Europa.
Pulido, un atacant de 25 de ani, a făcut parte din lotul Mexicului pentru Cupa Mondială 2014, dar nu a fost convocat pentru ediția din acest an a Copei America. În acest sezon, el a marcat cinci goluri în opt meciuri pentru Olympiakos, campioana Greciei.
Selecționerul Mexicului, Carlos Osorio, a declarat recent că Pulido are valoare de națională, dar nu-l cheamă la lot pe jucător din cauza litigiului existent între acesta și Tigres.