Cum este posibil? Mediciii spun că în cazul în care tumorile sunt mascate cu un virus, sistemul imunitar va fi direcționat în acea zonă și va ataca virusul detectat și, implicit, cancerul. Din testele făcut deja, rezultatele au fost îmbucutăroare, cercetătorii înregistrând un răspuns bun al sistemului imunitar.

Cercetătorii germani au făcut astfel un pas important în crearea unui vaccin universal, menit să păcălească sistemul imunitar, făcându-l să atace cancerul ”camuflat” într-un virus. Medicii spun că vaccinul poate acționa eficient în orice tip de cancer și chiar în cazul altor boli pe care le-ar putea avea pacientul.

Vaccinul anti-cancer sună promițător, dar va fi dificil de implementat din mai multe motive. Unul dintre ele se referă la faptul că sistemul imunitar este menit să evite pagubele colatarale în organism. De cele mai mult ori, celulele canceroase au aspectul celor normale, prin urmare ele nu sunt atacate de sistemul imunitar. Un alt motiv ar fi că unele tipuri de cancer au dezvoltat moduri de a se apăra de sistemul imunitar.

Profesorul Alan Melcher, de la Institutul German de Cercetare a Cancerului a concluzionat: ”Deși studiul este foarte interesant, va mai trece ceva veme până când vom dovedi eficacitatea tratamentului”.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

MAI: Lideri interlopi au recunoscut că au finanțat campania electorală de pe TikTok a lui Călin Georgescu | DOCUMENT
Știrileprotv.ro
MAI: Lideri interlopi au recunoscut că au finanțat campania electorală de pe TikTok a lui Călin Georgescu | DOCUMENT
Casa în care a locuit Helmut Duckadam a intrat acum în atenția tuturor. Are obiecte unice, care nu s-au mai văzut în România, iar scara către etaj a fost denumită „scara președinților”. Detalii nașteptate
Viva.ro

Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Libertateapentrufemei.ro
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Detaliul simplu care te ajută să ții mucegaiul la distanță. Pe ce temperatură ar trebui să setezi, de fapt, termostatul pe timpul iernii
FANATIK.RO
Detaliul simplu care te ajută să ții mucegaiul la distanță. Pe ce temperatură ar trebui să setezi, de fapt, termostatul pe timpul iernii
Cum o ajută copiii lui Kate Middleton să lupte împotriva cancerului: „Te înduioșează rezistența extraordinară”
Elle.ro
Cum o ajută copiii lui Kate Middleton să lupte împotriva cancerului: „Te înduioșează rezistența extraordinară”
'Știi ce înseamnă asta când îți spune o fetiță de 23 de ani?... Sau când te mângâie' CRBL, detalii intime din relația cu Olga Guțanu
Unica.ro
'Știi ce înseamnă asta când îți spune o fetiță de 23 de ani?... Sau când te mângâie' CRBL, detalii intime din relația cu Olga Guțanu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
25.000 de conturi de TikTok, activate cu două săptămâni înainte de alegeri. Situaţie fără precedent în România: documentele CSAT, desecretizate
Observatornews.ro
25.000 de conturi de TikTok, activate cu două săptămâni înainte de alegeri. Situaţie fără precedent în România: documentele CSAT, desecretizate
Horoscop 5 decembrie 2024. Gemenilor li se înseninează de la sine gândurile, se vor simți mai ușori și mai liberi, indiferent de situație
HOROSCOP
Horoscop 5 decembrie 2024. Gemenilor li se înseninează de la sine gândurile, se vor simți mai ușori și mai liberi, indiferent de situație

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI