Arbitrii vor avea un nou ajutor, reluările video! Forul mondial a aprobat folosirea reluărilor video în timpul meciurilor pentru ca arbitrii să poată lua cele mai bune decizii.

Acest lucru va fi pus în practică de anul următor, în meciurile din campionatele din Australia, Brazilia, Germania, Olanda, Portugalia și SUA. Și la Campionatul Mondial al Cluburilor va fi folosit acest sistem.

O echipă de analiști video va mări numărul oficialilor de la un meci. Aceștia vor sta în fața unor monitoare și vor urmări meciul.

Pașii sunt următorii:

1. Arbitrul solicită ajutorul analiștilor sau chiar analiștii îi pot spune că o fază este discutabilă.

2. Analiștii video văd reluările pe ecran și îi transmit opinia lor arbitrului.

3. Arbitrul poate solicita să vadă reluările la marginea terenului, pe tabletă, sau poate merge pe mâna analiștilor și va lua o decizie.

Când poate fi folosit arbitrajul video:

1. În cazul marcării unui gol controversat – se poate observa dacă în careu a existat vreun fault, dacă a fost ofsaid sau dacă mingea a intrat în poartă;

2. În cazul penalty-urilor;

3. În cazul cartonașelor roșii;

4. În cazul în care arbitrul a greșit identitatea unui jucător pe care l-a sancționat cu cartonaș roșu.

Declarațiile vatmanului implicat în accidentul mortal din București. „Nu am avut nicio şansă să îl evit. Nu am mai dormit de atunci”
Recomandări
Declarațiile vatmanului implicat în accidentul mortal din București. „Nu am avut nicio şansă să îl evit. Nu am mai dormit de atunci”

Dacă experimentul va avea succes, FIFA dorește să implementeze sistemul la nivel global.

Acum, greșelile de arbitraj nu vor mai influența jocul atât de mult, în cazul în care sistemul va fi extins la nivel global. Recent, FIFA a mai operat câteva zeci de modificări și schimbări și în regulamentul de joc.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Va fi înființat cel mai mic stat din lume. Se va afla la doar câteva sute de kilometri distanță de România
Știrileprotv.ro
Va fi înființat cel mai mic stat din lume. Se va afla la doar câteva sute de kilometri distanță de România
Cum arăta Matilda Pascal Cojocărița la începutul carierei. A câștigat Miss România în 1979, la 19 ani
Viva.ro
Cum arăta Matilda Pascal Cojocărița la începutul carierei. A câștigat Miss România în 1979, la 19 ani
Sorana Cîrstea, declarație de dragoste de ziua lui Ion Alexandru Țiriac. Poză rară, de cuplu, cu sportiva și moștenitorul lui Ion Țiriac
Libertateapentrufemei.ro
Sorana Cîrstea, declarație de dragoste de ziua lui Ion Alexandru Țiriac. Poză rară, de cuplu, cu sportiva și moștenitorul lui Ion Țiriac
Băutura care e mai sănătoasă și mai ieftină decât laptele. În Grecia Antică era considerată medicinală
FANATIK.RO
Băutura care e mai sănătoasă și mai ieftină decât laptele. În Grecia Antică era considerată medicinală
Gigi Becali a făcut praf un jucător, apoi s-a răzgândit și a criticat arbitrajul » Ce arată imaginile de la cel mai încins moment al jocului
GSP.RO
Gigi Becali a făcut praf un jucător, apoi s-a răzgândit și a criticat arbitrajul » Ce arată imaginile de la cel mai încins moment al jocului
Ce să nu mănânci niciodată înainte sau după ce ai băut cafeaua de dimineață. Obiceiul alimentar care generează o stare de oboseală și chiar și somnolență
FANATIK.RO
Ce să nu mănânci niciodată înainte sau după ce ai băut cafeaua de dimineață. Obiceiul alimentar care generează o stare de oboseală și chiar și somnolență
'Era ritual, când se trezea dimineața'. Larisa, fosta soție a lui Alin Oprea, a făcut publice detalii intime din mariajul lor de 24 de ani
Unica.ro
'Era ritual, când se trezea dimineața'. Larisa, fosta soție a lui Alin Oprea, a făcut publice detalii intime din mariajul lor de 24 de ani
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Orangesport.ro
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Creşterea Dunării ar putea aduce viituri în două judeţe. Debitul va atinge vârful la finalul săptămânii
Observatornews.ro
Creşterea Dunării ar putea aduce viituri în două judeţe. Debitul va atinge vârful la finalul săptămânii
Horoscop 23 septembrie 2024. Săgetătorii sunt invitați la profunzime, așa s-ar putea rezuma tendința care îi vizează în mod direct
HOROSCOP
Horoscop 23 septembrie 2024. Săgetătorii sunt invitați la profunzime, așa s-ar putea rezuma tendința care îi vizează în mod direct

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI