De câțiva ani încoace, roșiile cu țugui sau ”moțate”, cum li se mai spune, sunt ținta a numeroase controverse. Potrivit agrointel.ro, producătorii susțin că aceste roșii au țugui ca o caracteristică a soiului Prekos- un hibrid bulgăresc extratimpuriu. Dar, cercetătorii au o cu totul altă părere. În încercarea de a afla adevărul, „Agrointeligența” a stat de vorbă cu dr. ing. Costel Vânătoru, de la Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare pentru Legumicultură- Buzău, ”părintele” a zeci de soiuri noi de legume, obţinute prin cercetare, și, poate, cel mai cunoscut expert în varietăți și în cultura de roșii românești.

Hibridul Prekos are moțul mai mic

”Există un hibrid bulgăresc care manifestă, în mod spontan, dar foarte rar, această caracteristică. Dar, în mod natural, acest ”moț” al hibridului Prekos este puțin vizibil. Prekos este singurul hibrid care se vinde în România și are ușor această caracteristică de mucron, nu pronunțată, transmisă de o genă. Sunt puține creații comerciale care au genetic această caracteristică. În rest, ea este declanșată de simulenții  (chimicalele- n.red.) pentru fecundare, pentru polenizare. Așadar, acest soi, Prekos, sub masca căruia se ascund comercianții, manifestă foarte puțin vizibil acest moț. Nu vorbim de un soi uniform, care să aibă o caracteristică expresivă și uniformă cu acest mucron”, spune dr. ing. Costel Vânătoru.

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

Coacere forțată

Potrivit cercetătorului, apariția pronunțată a mucronului (moțului-n.red.) s-a produs din cauza faptului că legumicultorii au ales să folosească produse chimice ce au avut ca efect forțarea coacerii fructului. ”Sunt semne că aceste tomate au fost tratate cu stimulenți de fecundare, de polenizare și de maturare a fructelor. Sunt mai multe tipuri de stimulenți, de regulă cei pentru polenizare care favorizează o formare mai rapidă a fructelor și stimulenții pentru maturare, care permit o coacere mai rapidă. Apariția acestui mucron pronunțat este cauzată de stimulenți chimici”, a explicat cerectătorul. Cel mai edificator test care poate arăta dacă pârguirea tomatelor a fost forțată cu ajutorul substanțelor chimice este analiza de laborator.

Indicii că roșiile au fost forțate cu chimicale

Există câteva indicii la îndemână, care ne pot spune dacă roșiile au fost forțate artificial să crească și să se coacă. În primul rând, un țugui mare trebuie să ne dea de gândit. Apoi, dacă secționăm roșia și vedem că nu are semințe, iar în lojele seminale găsim un țesut gelatinos de culoare verde și urme de semințe neevoluate, aceasta este dovada că avem un hibrid și că acolo e posibil să se fi intervenit chimic cu stimulenți, pentru că fructul nu a avut timp să-și formeze sămânță și a fost grăbit să se matureze. De asemenea, dacă observăm în pulpa exterioară un cerc lemnos, albicios, acesta este semnul unei maturări forțate, care a dus la crearea unui țesut celulozic în pulpa lui. În fine, dacă cepul de la bază rămâne lemnos și verde, puternic pronunțat, este un alt indiciu al faptului că tomata a fost forțată cu chimicale să se coacă.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Știrileprotv.ro
Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
FANATIK.RO
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Observatornews.ro
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI