Africanului i s-a părut mai comod să-și lipească poza pe documentele de ședere ale unui compatriot și, plin de speranță, să-și caute de lucru. Asemănarea cu amicul său, a cărui identitate a folosit-o, l-a ajutat să se angajeze la un call center din București unde funcționarii de la personal nu au bănuit nimic suspect când el a prezentat documentele cerute. Poate că șederea camerunezului pe plauri mioritice s-ar fi prelungit cine-știe-cât dacă ofițerii de la ”Imigrări” nu l-ar fi descoperit în urma unor controale care au vizat mai multe firme la care lucrează străini. La controlul documentelor salariaților de altă naționalitate, polițiștii au observat că băiatul din poză nu prea seamănă cu cel aflat în fața lor, în carne și oase. Așa se facă că africanul s-a pricopsit cu un drum, doar dus, pe care trebuie să-l facă în regim de urgență, în țara natală. O eventuală reîntoarcere în România va fi posibilă abia după șase luni când îi va expira interdicția. Totodată, polițiștii au întocmit acte de constatare pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, fals în declarații și privind identitatea.
În doar 24 de ore, alți nouă străini au fost depistați că stau ilegal România. Este vorba de opt bărbați și o femeie, cu vârste cuprinse între 21 și 47 de ani: patru din Tonga, doi din Turcia și câte unul din Serbia, Ucraina, Camerun și Albania. Persoanele au intrat legal în România, doi cu vize de scurtă ședere în scop de vizită, șapte în baza acordurilor internaționale și unul cu permis de ședere. La expirarea dreptului de ședere, cetățenii străini nu au părăsit teritoriul țării noastre și nici nu au efectuat demersuri pentru prelungirea șederii. Deoarece femeia este membru de familie al unui cetățean român, a fost îndrumată să se prezinte cu documentele necesare în vederea prelungirii dreptului de ședere, în scop de reîntregirea familiei.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro