Dacă la capitolul vacanță alături de Ianca și Tudor este restant, Răzvan Simion a reușit totuși să ajungă, ieri, la serbarea de sfârșit de an a fiului său. Întrevederea a fost un prilej de bucurie, mai ales că Tudor și-a făcut mândri părinții de performanțele obținute la școală, puștiul având calificative foarte bune la finalul clasei întâi. Diana Simion a fost prezentă la ceremonie, fiind însoțită de fiica ei, Ianca.

DIANA SIMION SI COPIII

Cum ieri a fost chiar ziua ei de naștere, fosta soție a lui Răzvan Simion radia de fericire, bucurându-se de rezultatele lui Tudor la învățătură. La un moment dat, în peisaj a apărut și tatăl copiilor. Conform unor oameni prezenți la fața locului, matinalul a avut, se pare, un comportament bizar în sala de sport… În loc să se alăture grupului, acesta a stat retras într-un colț și abia dacă a schimbat două vorbe cu fosta lui soție.

RAZVAN-SIMION-A-DIVORTAT-641x1024

Deși era ziua ei de naștere, acesta nu i-a oferit, se pare, nici măcar o floare. Din păcate, scenele au avut loc chiar sub ochii copiilor. Spre deosebire de tatăl lor, Ianca și Tudor și-au surprins mama cu flori și cu o bijuterie în formă de inimioară, pe care era incripționat mesajul “Cea mai bună mamă”.

BIJUTERIE

Tot ieri, Lidia Buble, s-a lăudat pe o rețea de socializare cu un buchet frumos, pe care l-a mai postat și în luna martie… Artista a postat ulterior al doilea buchet mulțumindu-i iubitului ei pentru gestul făcut.

Medicul Tironică Onu, condamnat să plătească sute de mii de euro unei paciente pe care a nenorocit-o pe viață. Este judecat și pentru că a cerut să fie aruncat la gunoi un bebeluș viu, născut prematur
Recomandări

LIDIA BUBLE FLORI

Dacă de ziua Dianei a uitat, se pare, vedeta Antenei 1 a organizat în urmă cu aproximativ două săptămâni, o petrecere surpriză pentru aniversarea Lidiei Buble. Din lipsă de inspirație, Răzvan a folosit aceeși schemă pe care o punea în aplicare, pe vremuri, când dădea chefuri în cinstea Dianei.

Foto: Dumitru Angelescu / Facebook

Răzvan Simion a divorțat de soția lui în luna mai. Cei doi au fost căsătoriți timp de 15 ani.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Mister total după ce o turistă a fost înghițită de o groapă uriașă, pe trotuar, și e de negăsit de 7 zile. Ipoteză năucitoare
Știrileprotv.ro
Mister total după ce o turistă a fost înghițită de o groapă uriașă, pe trotuar, și e de negăsit de 7 zile. Ipoteză năucitoare
Drama regretatului Nae Lăzărescu: ”Fiul meu era pe masă mort, eu aveam spectacol...”. Actorul a murit singur, într-o sărăcie lucie
Viva.ro
Drama regretatului Nae Lăzărescu: ”Fiul meu era pe masă mort, eu aveam spectacol...”. Actorul a murit singur, într-o sărăcie lucie
Reacția Andreei Esca atunci când s-a trezit cu copiii în Grecia, la ziua ei: „Am plecat să o surprindem pe mama”
Libertateapentrufemei.ro
Reacția Andreei Esca atunci când s-a trezit cu copiii în Grecia, la ziua ei: „Am plecat să o surprindem pe mama”
Singurul fruct care încetinește îmbătrânirea. Se consumă sub diferite forme și are beneficii uimitoare
FANATIK.RO
Singurul fruct care încetinește îmbătrânirea. Se consumă sub diferite forme și are beneficii uimitoare
A murit handbalista Iryna Glibko, răpusă de o boală cruntă. Fusese cea mai bună străină și de două ori golgheter în Liga Florilor
GSP.RO
A murit handbalista Iryna Glibko, răpusă de o boală cruntă. Fusese cea mai bună străină și de două ori golgheter în Liga Florilor
Cele 4 zodii pe care soarta le pune la încercare în septembrie 2024. Se anunță zile încărcate pentru ele, dar și recompense pe măsură
FANATIK.RO
Cele 4 zodii pe care soarta le pune la încercare în septembrie 2024. Se anunță zile încărcate pentru ele, dar și recompense pe măsură
Nu s-a terminat ca la TV! Cristina și Andrei s-au împăcat după Insula Iubirii, dar apoi s-a mai întâmplat ceva. Anunțul făcut în mijlocul nopții
Unica.ro
Nu s-a terminat ca la TV! Cristina și Andrei s-au împăcat după Insula Iubirii, dar apoi s-a mai întâmplat ceva. Anunțul făcut în mijlocul nopții
Detalii terifiante, după decesul handbalistei Iryna Glibko, campioană a României! "Ficatul era plin de ganglioni". Drama ultimilor ani | EXCLUSIV
Orangesport.ro
Detalii terifiante, după decesul handbalistei Iryna Glibko, campioană a României! "Ficatul era plin de ganglioni". Drama ultimilor ani | EXCLUSIV
Bulgarii au inventat "taxa pe dezinfectare" de la 1 septembrie, prin care vor face milioane de euro de la şoferi
Observatornews.ro
Bulgarii au inventat "taxa pe dezinfectare" de la 1 septembrie, prin care vor face milioane de euro de la şoferi
Horoscop 30 august 2024. Gemenii vor observa chiar de la primele ore ale zilei că au unele îndoieli și temeri legate de resursele financiare
HOROSCOP
Horoscop 30 august 2024. Gemenii vor observa chiar de la primele ore ale zilei că au unele îndoieli și temeri legate de resursele financiare

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI