Diana Bișinicu a fost cea care a publicat pe o rețea de socializare fotografia cu fetele și prichindeii lor, o imagine adorabilă, în care micuții se bucură de toată atenția. În imagine mai apar Tina Geru și Aylin Cadîr, celelalte două foste componente ale trupei Pops care au devenit până acum mămici. ”După aproape 14 ani de la înființarea trupei, iată-ne pe 3 dintre noi în cea mai frumoasa ipostaza! Minola, grăbește-te, că îl așteptăm și pe al tău să refacem POPS, dar de data asta cu prichindeii!”, a scris Dina Bișinicu alături de imaginea de mai jos.
Diana Bișinicu mai vrea un copil
Diana Bișinicu este mămica unei fetițe extrem de frumoase, pe nume Riana. Întrebată acum ceva vreme dacă își mai dorește un copil, vedeta a mărturisit că se vede din nou mămică, însă peste câțiva ani, nu chiar acum, pentru că vrea să se bucure cât mai mult de fiica ei. ”Dacă Dumnezeu dă, să fie primit. Mă văd mămică şi a doua oară. Pe Riana mi-am dorit-o de la 25 de ani, dar acum vreau să fiu mai egoistă, vreau să petrec cât mai mult timp cu Riana. Vreau să simtă că mama ei este doar a ei, măcar pentru o perioadă de timp, pentru că apoi mă va împărți, probabil”, a declarat Diana Bișinicu.
Trupa Pops s-a destrămat în 2006
În 2006 trupa Pops s-a destrămat. Formația, artificial creată în urma succesului unei emisiuni tv (campania “Alege A.S.I.A.”, difuzată de PRO TV), a rezistat circa patru ani. S-a spus, la vremea respectivă, că au avut loc dispute între managerii trupei, certuri între fetele din grup (Aylin, Minola, Diana și Tina), dar și conflicte cu casa de discuri, Mediapro Music. Cu toate acestea, fetele au spus mereu că trupa s-a destrămat la un suc, prietenește, atunci când lucrurile nu mai mergeau. Dovadă că ele au păstrat legătura peste ani.