“Pieţele globale suferă un şoc sever în această dimineaţă – cu lira sterlină la minimele ultimilor 30 de ani, bursele de acţiuni pierzând până la 10%, iar aurul la 1350 dolari/uncie – întrucât ipoteza de lucru a fost în permanentă cea potrivit căreia Marea Britanie va decide să rămână în Uniunea Europeană”, a declarant Mihai Nichișoiu, Directorul diviziei de fonduri a Tradeville, Vanguard Asset Management.

În spaţiul G7, inclusiv în Marea Britanie, autorităţile financiare se vor regrupa şi vor încerca stabilizarea pieţelor financiare prin intervenţii directe şi linii de lichiditate – să nu uităm că există deja un plan pentru o asemenea situaţie de urgenţă. Pe termen mai lung, însă, „Brexitul” se adaugă unei lungi liste de riscuri globale – pe care, ironic, ieşirea Marii Britanii din UE nici măcar nu ocupă prima poziţie. Un risc mult mai important se referă la eventualitatea unei alunecări dure a economiei chineze şi a unei crize a sistemului lor financiar/bancar.

„Sistemul imunitar al burselor de acţiuni era oricum deja slăbit de trauma celui mai sever debut de an din istorie. În condiţiile în care dobânzile vor rămâne la niveluri excepţional de mici, în unele cazuri chiar negative, iar riscurile globale abundă, foarte probabil alocările de capital la nivel global se vor îndrepta tot mai mult către aur. În 2016, activele tradiţionale de refugiu, în particular aurul, sunt adevăraţii câştigători ai concursului de împrejurări”, a mai declarant oficialul Tradeville.

Marea Britanie iese din UE

În ceea ce priveşte activele româneşti, dimineaţă această a arătat încă o dată corelaţia strânsă cu pieţele externe – acţiunile de la BVB au replicat căderea burselor europene, cele mai afectate fiind băncile; dobânzile titlurilor de stat locale au crescut, riscul lor fiind asimilabil periferiilor, iar leul s-a depreciat, îndeosebi faţă de dolarul american.

Ștefan Mandachi regretă că l-a susținut, l-a promovat pe TikTok și l-a votat pe Călin Georgescu: „Nu am verificat” | VIDEO
Recomandări
Ștefan Mandachi regretă că l-a susținut, l-a promovat pe TikTok și l-a votat pe Călin Georgescu: „Nu am verificat” | VIDEO

„Cel mai probabil, pieţele de la Bucureşti vor rămâne dependenţe şi în perioada următoare de riscurile globale, în timp ce Banca Naţională ar putea deveni tentată să reia procesul de relaxare monetară întrerupt anul trecut”, a mai spus Mihai Nichișoiu.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cabinetul israelian a fost de acord cu încetarea focului în Liban. Când întră în vigoare armistițiul
Știrileprotv.ro
Cabinetul israelian a fost de acord cu încetarea focului în Liban. Când întră în vigoare armistițiul
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Viva.ro
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
FANATIK.RO
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Unica.ro
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Încă o lovitură pentru românii cu credite. Cu cât creşte rata la un împrumut de 350.000 de lei, luat pe 30 de ani
Observatornews.ro
Încă o lovitură pentru românii cu credite. Cu cât creşte rata la un împrumut de 350.000 de lei, luat pe 30 de ani
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor
HOROSCOP
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI