Antrenorul român Valeriu Tița (50 de ani) este pe cai mari în Liban. Tehnicianul din Drobeta Turnu-Severin și-a prelungit cu încă un sezon contractul cu Al Nejmeh, după ce a cucerit Cupa Libanului.
Al Nejmeh a dispus în finală de Al Ahed, scor 5-4, la lovituri de departajare, după 0-0 la finalul celor 120 de minute de joc. În campionat, Al Nejmeh a terminat pe locul 3.
Valeriu Tița este la a doua experiență în Liban, după cea petrecută pe banca formației Safa Beirut (iulie 2013-decembrie 2014). În 2013 a cucerit Supercupa Libanului.
Antrenorul activează în țările arabe de șapte ani. Tița a fost și selecționer al naționalei Siriei (2010-2011).