Cei patru aleși considerați cam zgârcici pentru presupusul decont de 50 de euro în cadrul unei vizite în Franța sunt milionarul Florian Popa, profesorul Viorel Grigoraș, fostul fotbalist Laurențiu Coca și un campion al diurnelor, Dincă Marinică. La plecarea în Hexagon, 13 iunie, cei patru au luat cadouri simbolice cu însemnele Senatului și ale României pentru a le duce colegilor francezi.
Ei au ales să nu introducă aceste daruri în bagajele proprii, ci le-au lăsat secretarei delegație, o funcționară de la Senat. “Aceasta a prezentat pentru check-in bagajul propriu și un al doilea bagaj,  respectiv cutia cu cadouri simbolice, emițându-se pentru acesta chitanța și factura corespunzătoare, în valoare de 50 euro, care au fost plătiți din avansul cu justificare ulterioară de către secretarul delegație”, ni s-a comunicat de la Senatul României. “Noi nu am cerut niciun decont, doamna a cerut. Dacă ne spunea, plăteam noi această sumă”, se apără Florian Popa.

Cine sunt parlamentarii

Popa_FlorianParlamentarii în cauză nu sunt chiar săraci. Florian Popa deține în cele 13 conturi și depozite bancare, 1.060.198,50 lei plus un cont în dolari americani, în valoare de 3.846,87 dolari. Popa a câștigat anul trecut 186.469 lei: 60,876 de lei de la Senatul României, 18.118 lei de la Spitalul Pantelimon, unde este medic, 86.311 de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, ca profesor universitar, 1.902 lei de la Colegiul Medicilor și 19.272 lei de la Academia de Științe Medicale, unde este membru.

Harta puterii după parlamentare. PSD ia un sfert din mandate, AUR și-a dublat scorul. Fiefurile PNL pot fi numărate pe degetele de la o mână | Analiză
Recomandări
Harta puterii după parlamentare. PSD ia un sfert din mandate, AUR și-a dublat scorul. Fiefurile PNL pot fi numărate pe degetele de la o mână | Analiză

Dinca MarinicaÎn cei patru ani de mandat, Dincă Marinică a reușit să pună deoparte, în două conturi deschise după descinderea în Senat , aproape 126.000 de lei. Pe lângă veniturile anuale de 60.000 de lei, a mai cerut diurne de 90.000 de lei pe anul trecut. Senatorul a comentat știrea inițială în care se spunea că au cerut decontarea celor 50 de euro, când suma fusese plătită din diurnele sumele luate în avans. “Dacă se dovedește că am făcut cerere pentru decontare, eu sau oricare coleg din cei patru, ne dăm demisia”.

viorel grigoras 2

În schimb, senatorului PNL de Botoșani, Viorel Grigoraș, pare să fie mai sărac. Acesta se zbate cu două credite, unul de 78.000 de euro (până în 2017) și altul de 65.000 de euro (2025). În 2015 a câștigat 55.000 de lei .

laurentiu coca2

Ultimul din delegație este un fost fotbalist, Laurențiu Coca, senator de Vâlcea. El a jucat fotbal la Chimia Râmnicu Vâlcea şi Jiul Petrosani. Are casă, teren și conduce un Mercedes, în cont are 52.845 de lei și venituri anuale de 51.396 de lei.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Călin Georgescu face primele declarații după alegerile parlamentare: „Românii, cu votul lor, au restartat clasa politică”
Știrileprotv.ro
Călin Georgescu face primele declarații după alegerile parlamentare: „Românii, cu votul lor, au restartat clasa politică”
Adevărul neștiut! De ce a divorțat Helmut Duckadam, după aproape trei decenii de căsnicie. S-a însurat apoi cu o femeie mult mai tânără: "Se scria că..."
Viva.ro
Adevărul neștiut! De ce a divorțat Helmut Duckadam, după aproape trei decenii de căsnicie. S-a însurat apoi cu o femeie mult mai tânără: "Se scria că..."
“Regina Întunericului” a vorbit despre iadul din viața ei. Secrete grave din trecut, pe care le-a ținut ascunse: “M-am temut pentru viața mea”
Libertateapentrufemei.ro
“Regina Întunericului” a vorbit despre iadul din viața ei. Secrete grave din trecut, pe care le-a ținut ascunse: “M-am temut pentru viața mea”
Cuvântul banal din limba română pe care mulți străini nici nu îl pot pronunța. E folosit în conversațiile de zi cu zi, însă pentru alte persoane e greu de rostit
FANATIK.RO
Cuvântul banal din limba română pe care mulți străini nici nu îl pot pronunța. E folosit în conversațiile de zi cu zi, însă pentru alte persoane e greu de rostit
Interviul premonitoriu al lui Helmuth Duckadam și problemele de sănătate de care s-a lovit, chiar după Sevilla '86: „Încrederea în forțele proprii este mai puternică ca orice medicament”
GSP.RO
Interviul premonitoriu al lui Helmuth Duckadam și problemele de sănătate de care s-a lovit, chiar după Sevilla '86: „Încrederea în forțele proprii este mai puternică ca orice medicament”
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Elle.ro
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Imagine rară cu Helmut Duckadam și Alexandra în ziua nunții. Între ei era o diferență de vârstă de 20 de ani, iar povestea lor de dragoste este demnă de scenariul unui film
Unica.ro
Imagine rară cu Helmut Duckadam și Alexandra în ziua nunții. Între ei era o diferență de vârstă de 20 de ani, iar povestea lor de dragoste este demnă de scenariul unui film
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Valeriu Turcan, analist politic: "Dacă mai ţinea la ultima urmă de credibilitate, CCR nu avea altă soluţie"
Observatornews.ro
Valeriu Turcan, analist politic: "Dacă mai ţinea la ultima urmă de credibilitate, CCR nu avea altă soluţie"
Horoscop 3 decembrie 2024. Balanțele se trezesc implicate în multe dintre problemele celor din familie mai mult decât s-ar fi așteptat
HOROSCOP
Horoscop 3 decembrie 2024. Balanțele se trezesc implicate în multe dintre problemele celor din familie mai mult decât s-ar fi așteptat

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI