La proba de limba şi literatura română din cadrul examenului naţional de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2016 s-au prezentat 119.147 de candidaţi dintre cei 123.958 înscrişi pentru susţinerea acestei probe, arată datele Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice (MENCS). Rata de participare a fost de 96,12 la sută, aproape identică cu cea înregistrată în prima sesiune din 2015, respectiv 96,13 la sută, potrivit news.ro.
Au absentat 4.741 de de candidaţi, iar 70 au fost eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă. Alţi 13.380 de candidaţi şi-au echivalat proba de limba şi literatura română cu note obţinute în sesiuni anterioare şi recunoscute în această sesiune, mai arată MENCS.
Sesiunea curentă continuă, marţi, cu proba de limba şi literatura maternă, miercuri urmând să se desfăşoare proba obligatorie a profilului, în timp ce vineri este programat ultimul test scris, proba la alegere a profilului şi specializării.
Afişarea primelor rezultate este prevăzută pentru data de 12 iulie (până la ora 16.00).
În aceeaşi zi, vor putea fi depuse contestaţiile, în intervalul orar 16.00-20.00. Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 16 iulie.