„Se preconizează cel mai bun an agricol din istoria noastră post-decembristă. Dacă vor reuși să le recoltăm. Cred că putem vorbi de un spor de producție de 15-20% peste recoltele de anul trecut. La grâu, dacă media a fost 3.800, anul acesta sigur depășim 4.500 de kg la hectar. La fel se pare că va fi și pentru rapiță, în schimb, dacă vorbim de porumb, dacă aici recolta a fost de 4.600 de kg, anul trecut, anul acesta putem vorbi liniștit de o recoltă de peste 6.000 de kg/hectar. Evident, aici sunt și excepții și mă refer la zonele de calamități, unde în ultimele săptămâni au căzut ploi abundente, dar în rest, culturile arată extraordinar”, a declarat Laurențiu Baciu, președintele Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR). Fermierul mai spune că pe lângă faptul că anul acesta avem cantitate, vom avea și calitate.

Dar dacă vorbim de prețul pâinii, chiar dacă recoltele vor fi bune, Nicolae Sitaru,  președinte al Asociației Cultivatorilor de Cereale și Plante Tehnice Ialomița, spune că prețul pâinii nu are unde să mai scadă pentru că și așa foarte mulți producători din panificație merg pe pierdere. „Ceea ce mănâncă românii la ora actuală este o pâine făcută să fie ieftină, nu hrănitoare”, spune Sitaru. Prețul pâinii nu poate merge mai sus pentru că nu se va mai cumpăara, iar dacă se duce în jos, falimentează producătorii.

Medicul Tironică Onu, condamnat să plătească sute de mii de euro unei paciente pe care a nenorocit-o pe viață. Este judecat și pentru că a cerut să fie aruncat la gunoi un bebeluș viu, născut prematur
Recomandări

Pe de altă parte, Sitaru spune că la porumb, recoltele depind doar de vreme și asta pentru că anii trecuți nu seceta a distrus producția și căldura excesivă.

Nu ne acoperim consumul de carne

Cu toate acestea, recoltele noastre bune, sunt trimise în afară, în loc să fie folosite pentru creșterea animalelor. Dacă s-ar face acest lucru, s-ar asigura autoconsumul la carne, este de părere ministrul Agriculturii, Achim Irimescu.

„Aceste cereale trebuie să le folosim la creşterea animalelor, să vindem sau măcar să ne asigurăm autoconsumul la carne, pentru că suntem net importatori sau la limită la carnea de porc, suntem importatori de carne vită şi de ovină. Deşi avem peste 12 milioane de ovine, sunt rase care nu sunt cel mai bine adaptate gusturilor anumitor consumatori”, a declarat Irimescu.

Anul trecut, țara noastră am redevenit stat net importator de produse agroalimentare, cu importuri de 5,7 miliarde de euro şi exporturi de 5,6 miliarde de euro, după ce în 2013 și 2014 am avut o balanță comercială pozitivă.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Mister total după ce o turistă a fost înghițită de o groapă uriașă, pe trotuar, și e de negăsit de 7 zile. Ipoteză năucitoare
Știrileprotv.ro
Mister total după ce o turistă a fost înghițită de o groapă uriașă, pe trotuar, și e de negăsit de 7 zile. Ipoteză năucitoare
Drama regretatului Nae Lăzărescu: ”Fiul meu era pe masă mort, eu aveam spectacol...”. Actorul a murit singur, într-o sărăcie lucie
Viva.ro
Drama regretatului Nae Lăzărescu: ”Fiul meu era pe masă mort, eu aveam spectacol...”. Actorul a murit singur, într-o sărăcie lucie
Reacția Andreei Esca atunci când s-a trezit cu copiii în Grecia, la ziua ei: „Am plecat să o surprindem pe mama”
Libertateapentrufemei.ro
Reacția Andreei Esca atunci când s-a trezit cu copiii în Grecia, la ziua ei: „Am plecat să o surprindem pe mama”
Singurul fruct care încetinește îmbătrânirea. Se consumă sub diferite forme și are beneficii uimitoare
FANATIK.RO
Singurul fruct care încetinește îmbătrânirea. Se consumă sub diferite forme și are beneficii uimitoare
A murit handbalista Iryna Glibko, răpusă de o boală cruntă. Fusese cea mai bună străină și de două ori golgheter în Liga Florilor
GSP.RO
A murit handbalista Iryna Glibko, răpusă de o boală cruntă. Fusese cea mai bună străină și de două ori golgheter în Liga Florilor
Cele 4 zodii pe care soarta le pune la încercare în septembrie 2024. Se anunță zile încărcate pentru ele, dar și recompense pe măsură
FANATIK.RO
Cele 4 zodii pe care soarta le pune la încercare în septembrie 2024. Se anunță zile încărcate pentru ele, dar și recompense pe măsură
Nu s-a terminat ca la TV! Cristina și Andrei s-au împăcat după Insula Iubirii, dar apoi s-a mai întâmplat ceva. Anunțul făcut în mijlocul nopții
Unica.ro
Nu s-a terminat ca la TV! Cristina și Andrei s-au împăcat după Insula Iubirii, dar apoi s-a mai întâmplat ceva. Anunțul făcut în mijlocul nopții
Detalii terifiante, după decesul handbalistei Iryna Glibko, campioană a României! "Ficatul era plin de ganglioni". Drama ultimilor ani | EXCLUSIV
Orangesport.ro
Detalii terifiante, după decesul handbalistei Iryna Glibko, campioană a României! "Ficatul era plin de ganglioni". Drama ultimilor ani | EXCLUSIV
Bulgarii au inventat "taxa pe dezinfectare" de la 1 septembrie, prin care vor face milioane de euro de la şoferi
Observatornews.ro
Bulgarii au inventat "taxa pe dezinfectare" de la 1 septembrie, prin care vor face milioane de euro de la şoferi
Horoscop 30 august 2024. Gemenii vor observa chiar de la primele ore ale zilei că au unele îndoieli și temeri legate de resursele financiare
HOROSCOP
Horoscop 30 august 2024. Gemenii vor observa chiar de la primele ore ale zilei că au unele îndoieli și temeri legate de resursele financiare

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI