„Este pentru prima dată în istoria programului când toate tichetele electronice destinate persoanelor fizice sunt rezervate în 3 săptămâni de la lansare. Nu poate decât să ne bucure că populaţia manifestă un asemenea interes pentru program şi că putem contribui activ la îmbunătăţirea calităţii aerului în România. La începutul săptămânii viitoare, vom analiza posibilitatea majorării disponibilului alocat în Programul Rabla Clasic pentru a permite noi rezervări”, a declarat Istvan Jakab, preşedintele AFM.
În aplicaţia informatică PSIPAN (Programul de Stimulare a Înnoirii Parcului Auto Naţional – n. r.) au fost înregistrate peste 13.000 de rezervări, din care mai mult de 9.000 au îndeplinit toate cerinţele privind înscrierea la producători, respectiv validarea informaţiilor şi au fost finalizate procedurile de casare şi radiere.
Bugetul alocat celor două programe, Rabla Casic și Rabla Plus, este de 220 milioane de lei, din care 75 milioane de lei sunt alocate extensiei Rabla Plus, atât pentru achiziţionarea de autovehicule noi electrice şi electrice hibride, cât şi pentru finanţarea reţelei de staţii de încărcare a acestora.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Viva.ro
Dani Oțil și Ștefan Bănică, schimb de replici acide în direct, la TV: „În 18 ani, unii au devenit de mai multe ori părinți, alții sunt la a treia nevastă… La vârsta ta mai asculți de-o...?„
Libertateapentrufemei.ro
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
FANATIK.RO
Cele 2 condimente pe care să le pui pe carnea de porc dacă vrei să-ți iasă o friptură delicioasă pentru masa de Crăciun. Vei mânca pe săturate
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Unica.ro
Imagini din apartamentul de lux al Andreei Tonciu. L-a cumpărat mobilat și utilat, dar a aruncat tot din el! Cum arată acum / FOTO
Observatornews.ro
Bucureştenii care ar putea plăti impozite de 6 ori mai mari în 2025. Sechestru pe locuinţa celor care nu dau banii
HOROSCOP
Horoscop 24 decembrie 2024. Capricornii trebuie să limiteze interacțiunile cu cei din anturajul apropiat, ca să nu își strice singuri ziua