Potrivit Legii nr. 272/2004, privind protecția si promovarea drepturilor copilului, părinții care pleacă la muncă în străinătate pot fi sancționați cu amenzi consistente, dacă nu numesc o persoană care, în lipsa lor, să se ocupe de copiii rămași acasă.

Pentru cei care optează să plece la muncă în străinătate, problema copiilor rămași acasă este una extrem de serioasă, mai ales dacă nu au părinți/bunici sau alți membrii ai familiei care, în lipsa lor, să se ocupe de copii. Potrivit legislației privind protecția si promovarea drepturilor copilului, părinții sau tutorii, care pleacă la muncă în străinătate, sunt obligați să notifice această intenție, serviciului public de asistență socială, din localitatea de domiciliu. În caz contrar, ei riscă amenzi usturătoare din partea autorităților.

Notificare, cu 40 de zile înainte de plecare

Legea nr. 272/2004, privind protecția si promovarea drepturilor copilului, actualizată, prevede că tutorele sau părinții care pleacă la muncă în Italia, de exemplu, au obligația să anunțe autoritățile române de acest lucru, cu minimum 40 de zile înainte de plecarea din țară. Potrivit Avocatnet.ro, notificarea trebuie făcută către serviciul public de asistență socială, din localitatea de domiciliu a părinților. Totodată, prin această notificare, trebuie desemnată, în mod obligatoriu, și o persoană care să se ocupe de întreținerea copilului sau a copiilor rămași acasă.

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

Amezi între 500 și 1.000 de lei

În cazul în care nu anunță serviciul public de asistență și nu desemnează o persoană pentru a îngriji copilul rămas acasă, legea prevede că tutorele sau părinții care pleacă din țară sunt pasibili de amenzi cuprinse între 500 și 1.000 de lei. Dar, nu orice persoană poate fi desemnată să se ocupe de copii în lipsa părinților sau a tutorelui Concret, legea stabilește că persoana desemnată trebuie să facă parte din familia extinsă (adică, din rândul rudelor până la gradul al IV-lea, inclusiv, cum sunt bunicii, unchii, mătușile sau verii), să aibă minimum 18 ani și să poată întreține copilul în perioada în care tutorele legal sau părinții sunt în Italia. De asemenea, această persoană trebuie să îndeplinească și condițiile materiale, și garanțiile morale pe care le implică creșterea unui copil.

Acordul, în fața instanței

Pe de altă parte, Avocat.net precizează că este necesar acordul legal al persoanei desemnate să întrețină copilul celor plecați la muncă în străinătate. Ca urmare, acest acord trebuie să fie exprimat, personal, în fața instanței judecătorești care soluționează cererea părinților, în termen de trei zile de la depunerea ei la instanța respectivă. Hotărârea instanței de judecată va conține toate detaliile necesare cu privire la drepturile și îndatoririle pe care le are persoana căreia i se deleagă autoritatea părintească, precum și intervalul în care ea are efect.

Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll
Recomandări
Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll

Program de consiliere, obligatoriu

Această delegare a autorității părintești se stabilește de către instanță pe o perioadă limitată, și anume, de maximum un an de zile.  De notat că, după ce își dă acordul, persoana căreia i s-a delegat autoritatea părintească trebuie să participe, în mod obligatoriu, la un program de consiliere, organizat de serviciile publice de asistență socială din raza teritorială de domiciliu, pentru a preveni situațiile de conflict, neadaptare sau neglijență în relația cu copilul încredințat.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Știrileprotv.ro
Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
FANATIK.RO
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Observatornews.ro
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI