Președintele ANSVSA, Radu Roatiș Chețan spune că unele transporturi de ouă au origine necunoscută și că va înăspri controalele la frontieră. Și asta pentru că ouăle din comerț ar putea deveni un pericol pentru sănătate. ”Ouăle din România sunt verificate. Industria noastră de profil, cea de pasăre, este una extrem de matură și responsabilă. Noi ne confruntăm cu altceva. Ne confruntăm cu faptul că din spațiul Uniunii Europene vin transporturi de ouă a căror origine este necunoscută. Vom înăspri controalele în privința a ceea ce înseamnă transporturile de ouă și carne de pasăre în România. Am avut acum patru săptămâni din Polonia o problemă. Faptul că înăsprești controalele înseamnă că dai un semnal prin care lumea înțelege că nu-și poate permite să invadeze spațiul altei țări, chiar dacă este europeană, și își ia măsuri precautive în care ori nu mai transportă, ori o face la modul cel mai transparent și legal”, a precizat șeful ANSVSA, într-o dezbatere publică organizată de ANSVSA, potrivit ph-online.ro.

Păstrează ouăle proaspete! Iată câteva sfaturi utile

Acesta a afirmat că ouăle din comerț care au venit din spațiul UE erau nemarcate la producător, intrau în România și ulterior erau marcate în diferite zone sau depozite intermediare, iar după aceea se puneau în consum. În România, producătorii au obligația de a marca pe fiecare ou: ziua, data și ora la care el a fost obținut. ”Mă îngrijorează faptul că poate fi un atentat la sănătatea publică, că există o problemă pe care trebuie să o rezolvăm și ea a venit semnalată și din partea industriei de profil românești”, a adăugat Radu Roatiș Chețan.

Fanta românească e mai scumpă și mai proastă decât cea din Italia: mai puțin suc de portocale, dar mai multe arome și coloranți | Experiment Libertatea
Recomandări
Fanta românească e mai scumpă și mai proastă decât cea din Italia: mai puțin suc de portocale, dar mai multe arome și coloranți | Experiment Libertatea

Cum fierbi corect ouăle ca să iasă moi sau medii?

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
„Din ce lume vin eu și din ce lume vine ea… Cum să mă cobor?”  Ce gest neașteptat a făcut Anamaria Prodan față de Corina Caciuc. A fost pentru prima dată când s-a întâmplat asta
Viva.ro
„Din ce lume vin eu și din ce lume vine ea… Cum să mă cobor?” Ce gest neașteptat a făcut Anamaria Prodan față de Corina Caciuc. A fost pentru prima dată când s-a întâmplat asta
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun! Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Libertateapentrufemei.ro
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun! Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Horoscop Mihai Voropchievici. Gemenii, Balanțele și Vărsătorii trebuie să știe asta!
FANATIK.RO
Horoscop Mihai Voropchievici. Gemenii, Balanțele și Vărsătorii trebuie să știe asta!
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Elle.ro
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Ce frumos! Anca Dinicu a făcut publică prima fotografie cu chipul fiului ei, de Crăciun. Imaginea este adorabilă! / FOTO
Unica.ro
Ce frumos! Anca Dinicu a făcut publică prima fotografie cu chipul fiului ei, de Crăciun. Imaginea este adorabilă! / FOTO
Drumul Morţii E85 a mai luat o viaţă, în a treia zi de Crăciun. Un Peugeot s-a făcut praf în Vrancea, după ce s-a izbit de o ambulanţă privată pe contrasens
Observatornews.ro
Drumul Morţii E85 a mai luat o viaţă, în a treia zi de Crăciun. Un Peugeot s-a făcut praf în Vrancea, după ce s-a izbit de o ambulanţă privată pe contrasens
Horoscop 27 decembrie 2024. Berbecii vor trebui să se protejeze de orice fel de exagerare prin mijloacele pe care le au la îndemână
HOROSCOP
Horoscop 27 decembrie 2024. Berbecii vor trebui să se protejeze de orice fel de exagerare prin mijloacele pe care le au la îndemână

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI