anna-lesko_20.jpg

Anna Lesko este absolventă a unei Facultăți de Drept, în România și, potrivit propriilor sale mărturisiri, în timp ce era studentă se vedea chiar profesând în acest domeniu. Ea nu a trecut oricum prin facultate, ci a învățat pe rupte, fiind foarte silitoare Mai mult, ca și ceilalți studență, la cursurile de Medicină Legală, Anna a făcut ore și la IML! Pașii au purtat-o însă spre o carieră artistică, iar acum vedeta nu regretă acest lucru.

”Când am ajuns în România, nu cunoșteam deloc limba și asta a fost un mare avantaj. Asta pentru că eu am învățat să vorbesc românește, în România. De la o româncă. Am învățat limba română în trei luni. Intensiv, cu exerciții de gramatică, vocabular, și multe, multe dictări. Am intrat la Facultatea de drept într-un program special pentru basarabeni și aveam nevoie să cunosc un limbaj profesionist, termeni legali, formulări tip. Ma vedeam o avocată înțepată, dar cu trecerea timpului, viața mea a luat o cu totul altă întorsătură. Facultatea m-a ajutat sa înțeleg ce înseamnă un contract, o instituție. Guralivă sunt, dar să practic în acest moment avocatura sunt șanse mici. Dar niciodată să nu spui niciodată, nu știi ce-ți oferă viața. Am păstrat toate cărțile și cursurile din facultate”, a spus Anna lesko pentru Libertatea.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Oana Zăvoranu a povestit cum a obligat-o pe mama ei, Mărioara, să facă întrerupere de sarcină. Deși era doar o copilă, vedeta NU voia să-și împartă părinții cu nimeni. Ce a făcut când a aflat că mama ei era însărcinată
Unica.ro

Românul Dragoș Sprînceană face parte din echipa lui Donald Trump, este milionar și a spus că se va implica SERIOS în politica românească. Incredibil, ce s-a aflat despre el, cum arată soția lui, și ce legătură are cu designerul Cătălin Botezatu!
Viva.ro

Reacția neașteptată a Andreei Esca după ce a mâncat, în weekend, la restaurantul "antenistului" Dani Oțil. Cât a trebuit să plătească pentru o supă de cocoș și pentru saramura de caracatiță cu mămăligă
Libertateapentrufemei.ro
Reacția neașteptată a Andreei Esca după ce a mâncat, în weekend, la restaurantul "antenistului" Dani Oțil. Cât a trebuit să plătească pentru o supă de cocoș și pentru saramura de caracatiță cu mămăligă
Cât costă un bilet de avion la reducere pe ruta București – New York cu zbor direct. Oferta e limitată, iar suma de nu e deloc mare
FANATIK.RO

Mario Fresh, reacție neașteptată după ce Nadd Hu a negat vehement că au avut o relație. Ce a declarat artistul: „Dacă vreau să mă ascund…”
Elle.ro

Ce veste! A apărut în fața tuturor cu burtica de gravidă și toți au crezut inițial că este o glumă, însă NU! Îndrăgita noastră VEDETĂ este însărcinată pentru a doua oară! Felicitări!

De ce își mută un austriac afacerea în România: "Putem avea succes cu ele. E dificil în regiunea noastră"
Observatornews.ro
De ce își mută un austriac afacerea în România: "Putem avea succes cu ele. E dificil în regiunea noastră"
Horoscop 28 ianuarie 2025. Taurii revin cu picioarele pe pământ, recunoscând greșelile trecutului
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI