Nick Rădoi duce o viață de vis în America, iar zilele acestea a încheiat un contract special cu Cristina Spătar. ”Este o legătură profesională. Ideea este că este vorba doar de un contract profesional în ceea ce privește imaginea Spa-ului lui Nick pe care îl are în Mexic și mă simt onorată”, a spus Cristina, la Antena stars.

”Îi dau onoarea Cristinei să răspundă. Mă bucur pentru lucrul pe care l-am început, chiar dacă nu ne-am cunoscut personal, o să ne cunoaștem. O să vină și în Mexic pentru a continua proiectul. Dacă vrea, poate să vină și familia ei în Mexic în vacanță. Sper că știe că nu trebuie să își facă probleme, în spatele unor imagini există și seriozitate”, a spus și Nick Rădoi.

Cristina este foarte încântată de proiect. ”Am vorbit cu managerul și apoi cu dumnealui, am pus la punct detaliile și sper să continuăm lucrurile”, a mai spus Cristina, iar omul de afaceri a dezvăluit că are de gând să o ajute pe artistă să devină cunoscută și în străinătate.

”Eu m-am gândit că este cea mai potrivită femeie să îmi reprezinte această afacere. Cristina este o mare cântăreață și îmi doresc să o ajut să cânte aici în niște locuri. Mulțumesc, Cristina, pentru tot”, a mai spus Nick Rădoi, iar pe yacht-ul lui și-a făcut apariția și Irinel Columbeanu, care petrece de zor pe tărâmul american.

Cazul Ferma Dacilor. Un an de la focul devastator care a omorât opt oameni. Laboratorul de expertize criminalistice a identificat cauzele incendiului
Recomandări
Cazul Ferma Dacilor. Un an de la focul devastator care a omorât opt oameni. Laboratorul de expertize criminalistice a identificat cauzele incendiului

Cristina Spătar și Alin Ionescu au depus actele de divorț

Cristina Spătar trece prin momente deloc uşoare, după ce a depus actele de divorţ. Deşi încearcă să păstreze aparenţele, de dragul copiilor ei, cântăreaţa nu se poate ascunde şi de prieteni.

După aproape 10 ani de iubire, Cristina Spătar şi soţul ei, Alin Ionescu, au ajuns la divorţ. Deşi despărţirea nu e deloc una uşoară, cântăreaţa încearcă din răsputeri să arate că e pregătită să ia totul de la zero, de dragul celor doi copii pe care îi are cu omul de afaceri.

După ce au depus actele de divorț, urmează o perioadă de 30 de zile, timp în care ei au posibilitatea să se răzgândească asupra deciziei de a divorța.

Soțul Cristinei Spătar a anunțat divorțul pe Facebook

În urmă cu o lună, omul de afaceri Alin Ionescu anunța, pe pagina lui de Facebook, faptul că s-a despărţit de Cristina Spătar. Alin Ionescu a confirmat despărţirea de soţia lui Cristina Spătar şi a recunoscut, pentru prima dată, că relaţia lor nu mai mergea de foarte mult timp. Căsnicia Cristinei Spătar cu Alin Ionescu s-a destrămat în doar câteva luni. La sfârşitul anului trecut, cântăreaţa se arăta optimistă referitor la relaţia cu soţul ei. „Noi întotdeauna ne-am iubit. Cred că cineva, într-adevăr, îşi doreşte să ne despartă”, spunea Cristina Spătar, în noiembrie 2015, pentru Libertatea.

Edith Alibec, despre ce înseamnă să fii actriță independentă: „M-am apucat să fac proiectul și am început să bat la uși”
Recomandări
Edith Alibec, despre ce înseamnă să fii actriță independentă: „M-am apucat să fac proiectul și am început să bat la uși”

Totuși, între timp problemele s-au adâncit, iar cei doi au constatat că nu pot merge mai departe. În prezent, Cristina Spătar, încearcă să-și păstreze optimismul pentru cei doi copii, însă nu poate disimula durerea pe care o simte. ”Zâmbește celui ce te-a jignit, umilit, să nu-ți poata citi durerea din suflet!”. O zi reușită vă doresc, scumpișorii mei!!!”, a scris recent Cristina Spătar, pe o rețea de socializare. O prietenă i-a scris îndemând-o să încerce o împăcare cu soțu ei: ”Bună, Cri, te iubesc. Te rog fi alaturi de Alin, sunt doi îngerași la mijloc. Și Alin te-a iubit, este iubirea ta”. Cântăreața i-a răspuns, cu regret?: ”Aș fi vrut din tot sufletul, dar nu mai iubește… Nu-l pot păstra cu forța…”.

Cristina Spătar a făcut accident de mașină în ziua anuțului

La doar câteva ore după ce soţul ei, Alin Ionescu, a anunţat pe Facebook că s-a despărţit de Cristina Spătar, aceasta a fost implicată într-un accident serios de maşină. Cristina Spătar şi-a avariat grav autoturismul de lux primit în dar de la soţul ei, după ce a fost implicată într-un accident de maşină în zona localităţii Crevedia, unde locuieşte. Din primele informaţii, se pare că artista s-a ciocnit frontal cu o altă maşină, care venea din sens opus. Artista a scăpat nevătămată, fapt confirmat şi de Alin Ionescu, pe pagina lui de Facebook. Acesta a postat o poză cu cele două maşini implicate în accident şi a precizat că soţia lui se simte bine. „Cristina e bine. Nu este vina ei. Si s-a intamplat in fata bisericii… Nu are nici o zgarietura. Celalalt sofer este bine ai el”, a scris acesta, fără să precizeze dacă era sau nu cu soţia lui la momentul accidentului.

Ultimul mesaj al pilotului avionului prăbușit în Kazahstan indică un posibil atac. Principalii suspecți
Recomandări
Ultimul mesaj al pilotului avionului prăbușit în Kazahstan indică un posibil atac. Principalii suspecți

Cristina Spătar, după accidentul suferit miercuri seara: „M-am lovit foarte tare la cap”

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun! Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Libertateapentrufemei.ro
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun! Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Horoscop Mihai Voropchievici. Gemenii, Balanțele și Vărsătorii trebuie să știe asta!
FANATIK.RO
Horoscop Mihai Voropchievici. Gemenii, Balanțele și Vărsătorii trebuie să știe asta!
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Elle.ro
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Wow, ce mari și frumoși s-au făcut copiii Nicoletei Luciu! Fiul a depășit-o în înalțime! / FOTO
Unica.ro
Wow, ce mari și frumoși s-au făcut copiii Nicoletei Luciu! Fiul a depășit-o în înalțime! / FOTO
Detaliile ascunse din chitanţele Nordis prezentate de Marcel Ciolacu. În loc să stingă scandalul, a turnat gaz pe foc
Observatornews.ro
Detaliile ascunse din chitanţele Nordis prezentate de Marcel Ciolacu. În loc să stingă scandalul, a turnat gaz pe foc
Horoscop 27 decembrie 2024. Berbecii vor trebui să se protejeze de orice fel de exagerare prin mijloacele pe care le au la îndemână
HOROSCOP
Horoscop 27 decembrie 2024. Berbecii vor trebui să se protejeze de orice fel de exagerare prin mijloacele pe care le au la îndemână

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI