Această condiție impusă de către forul din Casa Fotbalului cluburilor din România (în Liga a 2-a e obligatoriu să ai pe teren trei jucători U 21, iar în Liga a 3-a trei sportivi U 19)  a fost analizată și criticată de către Asociația Europeană a Ligilor Profesioniste de Fotbal (EPFL).

În scrisoarea pe cere EPFL a trimis-o Ligii Profesioniste de Fotbal se notează, printe altele:

”EPFL este conștientă de faptul că Federația Română de Fotbal a impus o nouă regulă, obligând cluburile să introducă pe teren jucători sub 21 de ani. Noile reglementări vizează dezvoltarea fotbalului românesc și anunță că, odată cu începerea noului sezon competițional 2016-2017, cluburile sunt obligate să aibă pe terenul de joc și pe întreaga durată a meciului un număr de jucători sub 21 de ani. 

Trebuie menționat faptul că acest tip de reguli nu sunt în conformitate cu regulile de bună practică din Europa. De exemplu, Premier League din Anglia a introdus o cotă de jucători formați la nivelul clubului, însă nu există nici o lege prin care cluburile sunt obligate să introducă pe teren un anumit număr de jucători U21 pe durata întregului meci de fotbal. În Italia, Lega Pro a introdus un mecanism prin care cluburile primesc o recompensă financiară atunci când pe foaia de joc este introdus un număr de minimum cinci (5) jucători U21. În Germania, Bundesliga și Federația Germană (FA) au decis că, pentru a produce jucători de succes, cluburile ce doresc să obțină licență, trebuie să managerieze un sistem propriu de academie de fotbal. 

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

În afară de faptul că regula este discriminatorie pe criterii de  vârstă și naționalitate, o regulă care să oblige cluburile să aibă pe teren jucători U21 poate avea un efect direct în dezvoltarea laturii sportive a Ligii Profesioniste și, așa cum este de așteptat, aplicarea sa va avea un efect semnificativ asupra calității meciurilor pentru că intervine asupra deciziei antrenorului de a avea cel mai bun 11 în teren. 

Este posibil ca, pentru a se conforma acestei reguli, un club are nevoie de cel puțin cinci (5) jucători U21, care vor fi pregătiți să îi înlocuiască pe cei U21 din teren. Prin urmare, regula afectează și intervine în politica de transfer a clubului. 

EPFL consideră că există alternative mai puțin restrictive și benefice în vederea promovării și dezvoltării fotbalului național. În plus, EPFL este conștientă de faptul că Federația Română de Fotbal a implementat deja regula jucătorului format la nivelul clubului în 2015, ce vizează deja promovarea fotbalului național. 

Aplicarea unor reguli menite să limiteze și să influențeze politica cluburilor, cel mai probabil merge împotriva regulamentelor comune de practică ale acestui domeniu. 

Vă recomandăm să discutați acest aspect cu Federația Română de Fotbal și, eventual, să le propuneți o soluție diferită și adecvată în vederea protejării intereselor cluburilor românești și fotbalului național”.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Știrileprotv.ro
Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
FANATIK.RO
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Observatornews.ro
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI