Concret, liceeni vor putea să își aleagă să dea ca probă la Bacalaureat Economia, asta dacă propunerea eurodeputatului PMP Siegfried Mureșan (foto) va fi și pe placul ministrului educației Mircea Dumitru.
Euro alesul propune introducerea disciplinei Economie ca alternativă la probele scrise la alegere la profilul real din cadrul filierei teoretice, precum și la profilurile tehnic, respectiv resurse naturale și protectia mediului din cadrul filierei tehnologice. Potrivit eurodeputatului, la baza acestei solicitări stau numeroasele studii care plasează România pe ultimul loc între statele membre ale Uniunii Europene și sub media globală în privința educației financiare.
„Doar 22% dintre cetățenii României au o alfabetizare financiară și dețin cunoștințe de bază despre finanțe personale, existând o corelație directă între bunăstarea populației și nivelul educației financiare”, spune Mureșan.
Și cei mici, începând cu cei de la grădiniță vor avea pe lângă orele de colorat, desenat sau joacă și de ”studiat”. La recomandarea Ministerului Sănătății, în cadrul orelor de ”Educaţie prin sănătate”, copiii vor învăţa despre alimentaţia sănătoasă, igiena şi lupta împotriva alcoolului şi fumatului.
”Având în vedere că este important ca cei mici să realizeze cât de nocive pot fi produsele pe care le consumă, Ministerul Sănătăţii propune introducerea disciplinei „Educaţie prin sănătate” în şcoli şi în grădiniţe”, spun cei de la sănătate.
Cursurile ar putea fi tinute de medici si asistentele cabinetelor medicale din şcoli, după ce au făcut și un curs de pedagogie de scurtă durată. În acest fel cei mici ar putea învăța de la vârste fragede despre rolul igienei de zi cu zi, dar și despre alimentația sănătoasă și cum să evite obiceiurile nocive: fumatul, alcoolul, consumul de medicamente și alte substanțe nocive.
Rectorii nu au voie să fie politicieni
O altă măsură care ar putea fi luată în discuție ar putea fi situația politicienilor care ocupă funcții de conducere în universități. Numărul destul de mare al șefilor de instituții de învățământ superior de stat sau privat care au deținut sau dețin funcții politice în România îl nemulțumește pe șeful de la educație, Mircea Dumitru. Acesta vrea ca rectorii universităților de stat sau private să nu aibă dreptul să ocupe concomitent două funcții publice, cea de ales local, județean sau parlamentar.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro