Astfel că, în cazul în care ați cumpărat titlurile de stat printr-o bancă sau intermediar, fără a semna un contract de prestări servicii de investiții financiare, acestea sunt înregistrate în evidențele Depozitarului Central în numele dumneavoastră. Dacă titlurile de stat au fost cumpărate în baza unui contract de prestări servicii de investiții financiare, printr-o bancă sau intermediar autorizat să tranzacționeze la Bursa de Valori București, titlurile de stat sunt în contul de tranzacționare al deținătorului.

Opțiuni pentru tilurile de stat

Dacă doriți să păstrați titlurile de stat aveți două opțiuni. În prima, veți primi cuponul anual și la maturitate principalul într-un cont bancar transmis Depozitarului Central, în cazul în care subscrierea a fost făcută printr-o bancă sau intermediar, fără a semna un contract de prestări servicii de investiții financiare.

În a doua opțiune, puteți deschide un cont de tranzacționare (investiții) la o bancă sau intermediar, prin semnarea unui contract de prestări servicii de investiții financiare și puteți transfera titlurile de stat de la Depozitarul Central în acest cont.

În acest caz aveți titlurile de stat în contul de investiții în care veți primi cuponul anual și la maturitate principalul. Dacă doriți să vândeți sau să cumpărați alte titluri, trebuie să deschideți un cont de tranzacționare (investiții) la o bancă sau intermediar.

Prima reacție a TikTok, după acuzațiile privind conturile false care l-au promovat pe Călin Georgescu înaintea alegerilor prezidențiale
Recomandări
Prima reacție a TikTok, după acuzațiile privind conturile false care l-au promovat pe Călin Georgescu înaintea alegerilor prezidențiale

„Dacă titlurile se vând înainte de împlinirea unui an de deţinere, posesorul pierde integral dobânda, iar dacă se vând în al doilea an de deţinere se pierde doar dobânda pentru al doilea an”, a declarat Enache Jiru, secretar de stat în Ministerul Finanțelor.

Intermediarii și ajutorul oferit

Dacă apelați la intermediari pentru a a face tranzacții trebuie să știți că aceștia sunt societăți de servicii de investiții financiare sau instituții de credit, autorizate de către Autoritatea de Supraveghere Financiară. „Principalul serviciu oferit de astfel de instituții este de a intermedia tranzacțiile de vânzare și cumpărare pe bursă (servicii de brokeraj). Investitorii pot beneficia de servicii suplimentare, cum ar fi consiliere cu privire la strategia de investiții, analize și recomandări legate de piețele financiare și instrumente, accesul la platformele de tranzacționare on-line”, potrivit ghidului BVB.

De când se tranzacționează

 Oricine deținător poate tranzacționa titlurile de stat începând cu 5 august 2016, printr-un cont nou deschis sau unul existent la o bancă sau intermediar autorizat să tranzacționeze la BVB. Lista băncilor și a intermediarilor este disponibilă pe site-ul www.bvb.ro, secțiunea „Intermediari”.

Schimbarea la față a PNL și PSD. Calculele pentru aducerea în față a lui Ilie Bolojan și Victor Negrescu ANALIZĂ
Recomandări
Schimbarea la față a PNL și PSD. Calculele pentru aducerea în față a lui Ilie Bolojan și Victor Negrescu ANALIZĂ

Titlurile de stat sunt disponibile pentru tranzacționare la BVB de luni până vineri în intervalul 09:30 și 18:10, sub simbolul R1808A. Prețul poate fi verificat în orice moment pe site-ul Bursei de Valori București, www.bvb.ro, introducând simbolul R1808A în seciunea „Căutare”.

Cine stabilește prețul

 „Prețul unui titlu de stat este stabilit prin sistemul Bursei de Valori București, în baza cererii și ofertei, fiind dependent de condițiile pieței. Prețul este exprimat ca procent din valoarea nominală și poate fi mai mare sau mai mic decât valoarea inițială de 100%, echivalent valorii nominale de 100 de lei”, se arată în ghidul BVB.

Pentru titlurile de stat, în situația în care un investitor tranzacționează pe 5 august 2016 la un preț de 100,2 %, iar volumul este 10, valoarea tranzacției se determină pe baza acestui preț la care se adaugă dobânda acumulată de la începutul perioadei de cupon până la data decontării tranzacției – 9 august 2016 – stabilită la 2 zile lucrătoare față de data tranzacției și a volumului ordinului respectiv.

Și dacă vă întrebați cum o să intrați în posesia banilor, ei bine, în cazul în care tranzacția se realizează luni, schimbul între bani și titluri durează 2 zile lucrătoare. Astfel, banii vor fi disponibili în contul de tranzacționare miercuri.

Atuurile Elenei Lasconi în fața lui Călin Georgescu. „Bătălia este pe viață și pe moarte”
Recomandări
Atuurile Elenei Lasconi în fața lui Călin Georgescu. „Bătălia este pe viață și pe moarte”

Tranzacţionarea titlurilor de stat pe Bursă este, însă, comisionată, dar la băncile din consorţiul de intermediere acesta este limitat la maxim 0,1%. Ceilalţi intermediari pot aplica propria politică de comisioane.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

VIDEO. Călin Georgescu pune la îndoială existența războiului din Ucraina: ”Ați fost acolo? Puteți să spuneți 100% că așa e?”
Știrileprotv.ro
VIDEO. Călin Georgescu pune la îndoială existența războiului din Ucraina: ”Ați fost acolo? Puteți să spuneți 100% că așa e?”
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Viva.ro
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
FANATIK.RO
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Ce se întâmplă mai departe cu referendumul inițiat de Nicușor Dan după ce a fost validat de bucureșteni
Elle.ro
Ce se întâmplă mai departe cu referendumul inițiat de Nicușor Dan după ce a fost validat de bucureșteni
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Unica.ro
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Cât costă burgerul Dubai în restaurante. Preparatul de lux cu fistic şi cataif, noul trend
Observatornews.ro
Cât costă burgerul Dubai în restaurante. Preparatul de lux cu fistic şi cataif, noul trend
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI