Undeva, între zona ”populară” ticsită de cearșafuri și prosoape și partea mai ”selectă” a stațiunii Mamaia, preferată de VIP-urile vânate de paparazzi, l-am întâlnit pe Denis. Blondul ars de soare era cocoțat în turnul său de observație de unde scruta cu privirea orizontul lipit de apa mării. E locul în care, timp de 12 ore, de la opt dimineața la opt seara, își face tura zilnică în slujba turistului.
Momentele de veghe sunt alternate cu patrulări lungi de-a lungul plajei în care îi atenționează pe turiști în cazul în care marea nu este prietenoasă. Cum a ajuns Denis, de loc din Constanța, să lucreze la malul mării și să-i salveze de la inec pe turiștii imprudenți care se avântă în larg?
”E o tradiție de familie. Tatăl meu a fost salvamar și eu am crescut pe plajă. Mă lua cu el la serviciu și așa m-am îndrăgostit de mare. Îmi place foarte mult apa, îmi place să înot. Pentru asta mă antrenez zilnic, înot mult, iar toată iarna fac și sală ca să nu ies din formă”, povestește băiatul ars de soare fără să scape din ochi tot ce mișcă în zona sa.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_97a4325ac79cb187785293b66c5a3de7.jpg)
Denis s-a făcut salvamar din pură pasiune, urmând ”chemarea sângelui”, însă s-a gândit și la viitorul său știind foarte bine că nu va putea trăi toată viața din salariul mărunt de salvator de vieți la malul mării. Peste doar doi ani, când va termina studiile Academiei Navale ”Mircea cel Bătrân”, instituție militară absolvită și de fostul președinte Traian Băsescu, tânărul constănțean va deveni ofițer de marină!
”Sunt anul III la Marina Militară. Voi fi ofițer peste doi ani. Și asta e o trăsătură de familie. Tata nu e ofițer, dar lucrează în port. Se leagă, nu? Nu știu cum o să-mi împart timpul după cei voi îmbrăca haina militară, dacă o să mai pot purta sau nu șortul de salvamar. Până atunci, însă, voi fi aici în fiecare vară”, a adăugat blondul care apoi s-a instalat în postul său.
Salvamari înjurați, scuipați și chiar bătuți
Cum îi răsplătesc unii dintre turiștii aventurieri pe salvamarii care încearcă să prevină o nenorocire oprindu-i să intre în apă sau încercând să-i socată din valurile nervoase? Viitorul ofițer de marină, acum salvamar, spune că lumea s-a civilizat mult și înțelege avertismentele lor.
”Noi doar îi atenționăm. Nu avem voie să punem mâna pe turiști. Le zic o dată, de două ori că există riscul să se înece și îi rog să iasă din apă sau să nu intre, după caz. Dacă nu mă ascultă, e treaba lor, e viața lor. Cei mai mulți ne ascultă și ne urmează sfaturile”, spune Denis.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_c232ad081d79a0095e1498b961041086.jpg)
Sunt însă și personaje care cred că se pot lupta cu valurile periculoase și îi ignoră pe salvamari. Ba, mai mult, devin și agresivi atunci când li se explică riscurile iminente. ”Unii turiști îi scuipă pe salvamari, îi înjură, le vorbesc urât și chiar devin agresiv și îi lovesc. Mie nu mi s-a întâmplat niciodată, poate pentru că mă ajută și fizicul. Sunt însă și colegi ceva mai mărunți care au cam pățit-o”, povestește salvamarul Denis.
Foto: Dumitru Angelescu
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_0c8f61a202815fb1d540e0d4b8376c1a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_b79fb1dabf7273b23c6edd4448b74afc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_1d327f3fa421f0f4aba9d62da3bb69e8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/plugins/rro-feed/no-picture.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_ea6bc32fa52d18eb878eb6aa9f75dbbc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_abb79e55a53807b7234568fd0c991b14.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_9cf95cf3942fcdfec93b4c9f5bd23a52.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_47a1cd665e34dc063cde3cfae2078bf0.jpg)