Asemenea majorității bărbaților din satul cu case din chirpici și căruțe trase de boi, Muhammed Azeem nu știe să citească și nici să scrie. La fel ca ceilalți tați, și-a crescut cei șase băieți și cele trei fete cu ce-a putut face să răsară din solul crăpat sub arșița Punjabului. Însă, într-o societate în care valoarea unei familii se măsoară în numărul de băieți aduși pe lume, fetele fiind considerate cel mult cetățeni de mâna a doua, Azeem e diferit. El și-a prețuit fiicele la fel de mult ca pe fii și le-a educat spre a deveni tinere independente, scrie Agerpres.
Una dintre fetele lui Azeem și-a schimbat numele în Qandeel Baloch și a devenit faimoasă, șocând această țară islamică conservatoare cu clipuri video riscante în care apărea dansând și frecându-și trupul de bărbați, îmbrăcată în haine mulate. Totuși, lui nu i-a păsat de aceste lucruri. El a iubit-o pe Qandeel — al cărei nume înseamnă „candelă” în limba natală. ”Am susținut-o în tot ce a făcut”, spune Azeem cu lacrimile scânteindu-i pe chipul brăzdat de vreme. ”Mi-a plăcut tot ce-a făcut”.
Dragostea tatălui ei a ajutat-o pe Qandeel să devină un model pentru o generație de tinere pakistaneze. Dar a și sădit sămânța distrugerii ei. Fratele mai mic al lui Qandeel, Muhammed Wazeem, spumega. Nu era de ajuns că nu putea concura cu sora lui în ceea ce privește afecțiunea tatălui și că trăia într-o casă pentru care ea plătea. Trebuia să suporte și bârfele neîncetate ale vecinilor și faptul că proprietarii de magazine îi arătau postările ei de pe Facebook și îi criticau familia pentru că îi permitea să se afișeze astfel în public. Așa că tânărul s-a decis că era de datoria sa să salveze onoarea familiei. Luna trecută, el a sedat-o pe Qandeel și apoi, în timp ce părinții lor dormeau jos, a strangulat-o.
În majoritatea cazurilor de așa-zise crime din onoare, rudele se raliază în jurul făptuitorului. Însă tatăl lui Qandeel vrea ca Wazeem să fie pedepsit. ”Fiul meu a greșit”, spune Azeem. ”Eu nu-l voi ierta”.
Vedetă pe rețelele de socializare, abuzată de un soț care a ars-o și a bătut-o, Qandeel a plătit cu viața pentru că a refuzat să trăiască o viață dictată de tradiții tribale represive și edicte religioase definite de clerici care adoptă un tip de islamism îngust și oprimant, comentează AP. Qandeel Baloch, un star media provocator, care a sfârșit ucisă de fratele ei, s-a născut sub numele de Fauzia Azeem, în familia de fermieri sărmani, într-o casă de chirpici din provincia Punjab din Pakistan. Fata, care provenea dintr-una dintre cele mai sărace zone ale acestei țări, a reușit să străpungă prin existența sa cutumele națiunii și a fost apoi ucisă pentru rolul pe care l-a jucat în confruntarea dintre tradiție și modernitate, dintre fundamentalismul islamic și laicitate. Este un paradox al Pakistanului de astăzi, o țară profund religioasă în care serviciul 4G și rețelele de socializare au pătruns chiar și în cele mai izolate comunități, faptul că într-o familie pot exista doi frați atât de diferiți, o fată cu vederi atât de moderne și un băiat atât de atașat de valorile tradiționale încât s-a simțit nevoit să-și omoare sora pentru că trăia în pas cu secolul 21.