Avionul decolase de pe aeroportul Corlu și efectua un antrenament, când s-a prăbușit din cauze încă necunoscute. Pilotul și un pasager au murit, însă nu se știe încă în ce stare sunt ceilalți doi pasageri.
Martorii accidentului, citați de presa turcă, spun că avionul a luat foc în zbor și s-a dezintegrat. ”Unul dintre cei care au murit era pilot profesionist, iar celălalt era elev”, scrie agenția de presă Dogan, care mai precizează că echipele de salvare sunt încă la locul prăbușirii avionului.
Tot în Turcia, doi profesori români din Turcia au fost reținuți pe 13 august, fiind suspectați că au participat la tentativa de lovitură de stat din data de 15 iulie. Cei doi au fost eliberați după patru zile, fără a fi puși sub acuzare. Tentativa de lovitură de stat din Turcia a avut loc la 15 iulie, organizată Consiliul Păcii, un grup de militari din cadrul Forțelor armate ale Turciei. Peste 290 de persoane au fost ucise la Ankara și Istanbul în timpul confruntărilor. După eșecul puciului, mii de persoane au fost arestate, acuzate că au participat la organizarea loviturii de stat. De asemenea, a urmat un val de epurări în armată, justiție, chiar și în sistemul de învățământ, iar președintele turc Recep Tayyip Erdogan a luat în calcul introducerea pedepsei cu moartea, pentru persoanele care au participat la lovitura de stat.