La câteva luni după exodul în masă a milioane de imigranți, urmat de o serie de sângeroase atentate care au țintit inima  Europei, este posibil ca bătrânul continent să fie pus din nou în fața unui episod asemănător. Veștile venite din taberele de refugiați din Serbia și Bulgaria, dar și din Turcia și Siria – pe canale ale ofițerilor de legătură și de informații -, conturează ipoteza unui nou val de imigranți care, ca la un semn, se vor pregăti să invadeze țările occidentale. În acest context, în urma mai multor întâlniri între ministrul Internelor, Petre Tobă și șefi ai Poliției de Frontieră, ai Jandarmeriei, dar și ai serviciului de informații al MAI, s-a luat decizia ca gradul de alertă de la frontierele României să fie ceva mai ridicat. ”Există informații legate de formarea unui nou val de refugiați. În plus, în taberele din Bulgaria, dar mai ales în cele din Serbia, atmosfera printre refugiați este destul de tensionată. Pentru prevenirea unor incidente urmate de forțarea granițelor României, s-a luat decizia ca numărul polițiștilor de frontieră să fie suplimentat. Vor fi aduși și jandarmi în sprijin, iar dacă va fi nevoie, vor fi chemați oameni de acasă. Sunt măsuri de precauție normale în astfel de situații”, ne-au dezvăluit surse din cadrul ”Internelor”. Pentru o și mai mare siguranță, frontierele României vor fi supravegheate și din aer. Este vorba de elicoptere ale Inspectoratului General de Aviație, aparate de zbor dotate cu echipamente speciale de termoviziune, capabile să capteze imagini și să repreze în beznă fugari care încearcă să forța frontierele la adăpostul întunericului”, au explicat aceleași surse. În ultima săptămână, mai multe grupuri de sirieni și algerieni, coordonate de călăuze bulgare, au încercat să intre ilegal în România.

Medicul Tironică Onu, condamnat să plătească sute de mii de euro unei paciente pe care a nenorocit-o pe viață. Este judecat și pentru că a cerut să fie aruncat la gunoi un bebeluș viu, născut prematur
Recomandări

Măsura ”betonării” granițelor țării noastre vine și în contextul informațiilor vehiculate în presă, dar neconfirmate oficial, conform cărora una dintre bazele militare NATO de pe teritoriul României ar putea fi gazda celor 50 de focoase nucleare ale americanilor, armament despre care s-a vehiculat ipoteza unui transfer de la Baza Aeriană Militară Incirlik, Turcia.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Mister total după ce o turistă a fost înghițită de o groapă uriașă, pe trotuar, și e de negăsit de 7 zile. Ipoteză năucitoare
Știrileprotv.ro
Mister total după ce o turistă a fost înghițită de o groapă uriașă, pe trotuar, și e de negăsit de 7 zile. Ipoteză năucitoare
Drama regretatului Nae Lăzărescu: ”Fiul meu era pe masă mort, eu aveam spectacol...”. Actorul a murit singur, într-o sărăcie lucie
Viva.ro
Drama regretatului Nae Lăzărescu: ”Fiul meu era pe masă mort, eu aveam spectacol...”. Actorul a murit singur, într-o sărăcie lucie
Reacția Andreei Esca atunci când s-a trezit cu copiii în Grecia, la ziua ei: „Am plecat să o surprindem pe mama”
Libertateapentrufemei.ro
Reacția Andreei Esca atunci când s-a trezit cu copiii în Grecia, la ziua ei: „Am plecat să o surprindem pe mama”
Singurul fruct care încetinește îmbătrânirea. Se consumă sub diferite forme și are beneficii uimitoare
FANATIK.RO
Singurul fruct care încetinește îmbătrânirea. Se consumă sub diferite forme și are beneficii uimitoare
A murit handbalista Iryna Glibko, răpusă de o boală cruntă. Fusese cea mai bună străină și de două ori golgheter în Liga Florilor
GSP.RO
A murit handbalista Iryna Glibko, răpusă de o boală cruntă. Fusese cea mai bună străină și de două ori golgheter în Liga Florilor
Cele 4 zodii pe care soarta le pune la încercare în septembrie 2024. Se anunță zile încărcate pentru ele, dar și recompense pe măsură
FANATIK.RO
Cele 4 zodii pe care soarta le pune la încercare în septembrie 2024. Se anunță zile încărcate pentru ele, dar și recompense pe măsură
Nu s-a terminat ca la TV! Cristina și Andrei s-au împăcat după Insula Iubirii, dar apoi s-a mai întâmplat ceva. Anunțul făcut în mijlocul nopții
Unica.ro
Nu s-a terminat ca la TV! Cristina și Andrei s-au împăcat după Insula Iubirii, dar apoi s-a mai întâmplat ceva. Anunțul făcut în mijlocul nopții
Detalii terifiante, după decesul handbalistei Iryna Glibko, campioană a României! "Ficatul era plin de ganglioni". Drama ultimilor ani | EXCLUSIV
Orangesport.ro
Detalii terifiante, după decesul handbalistei Iryna Glibko, campioană a României! "Ficatul era plin de ganglioni". Drama ultimilor ani | EXCLUSIV
Bulgarii au inventat "taxa pe dezinfectare" de la 1 septembrie, prin care vor face milioane de euro de la şoferi
Observatornews.ro
Bulgarii au inventat "taxa pe dezinfectare" de la 1 septembrie, prin care vor face milioane de euro de la şoferi
Horoscop 30 august 2024. Gemenii vor observa chiar de la primele ore ale zilei că au unele îndoieli și temeri legate de resursele financiare
HOROSCOP
Horoscop 30 august 2024. Gemenii vor observa chiar de la primele ore ale zilei că au unele îndoieli și temeri legate de resursele financiare

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI