Nu la fel s-a întâmplat în cazul Carlei, 45 de ani, care şi-a văzut visul cu ochii. Deşi se deplasează cu ajutorul unui scaun cu rotile, femeia a reuşit să ajungă pe vârful Tâmpa şi să se bucure de priveliştea vieţii ei.

Tatăl Carlei Ciolan, mai mulţi salvamontişti şi voluntari au ajutat-o pe Carla, care este paralizată din naştere, să ajungă pe muntele pe care îl vedea doar de la fereastra casei în care locuieşte. Odată ajunsă sus, Carla a petrecut una din cele mai fericite ore din viaţa ei.

„Ca orice om care nu poate să meargă, îşi dorea foarte mult să vadă şi ea oraşul de sus”, a spus Ionică Ciolan, tatăl femeii.

carla 3

„Îmi doream foarte mult să ajung aici, sus, era una dintre cele mai mari dorinţe ale mele. Mă simt bine, e aer curat, totul e în natură şi totul e atât de frumos! De acasă, eu văd Tâmpa de pe balcon, dar nu e tot aia ce vezi de pe balcon şi ce e în natură, aerul curat”, spune Carla.

Ca să poată ajunge pe Tâmpa, Carla a fost nevoită să urce cu tot cu fotoliu rulant în telecabină. Problemele începeau abia la sosirea la Panoramic, deoarece pe munte nu există trotuar şi deplasarea cu un asemenea mijloc este anevoioasă.

Anchetă la Castelul Peleș după dezvăluirile Libertatea. Corpul de control al Ministerului Culturii a cerut actele contabile din 2019 și documente interne. Mărturia unui turist șocat de hoția angajaților
Recomandări

carla

„Era una dintre cele mai mari dorinţe fiindcă eu nu pot sa merg şi e mai greu pentru mine să merg, altceva e când mergi tu, pe picioarele tale şi alta e când te duce că ai plăcerea să mergi”, a mai spus Carla.

Acţiunea a început prin solicitarea familiei către Primăria Braşov făcută pe o reţea de socializare. În momentul acela, Agenţia Metropolitană Braşov, împreună cu salvamontişti şi cu voluntari, au venit în ajutorul Carlei, pentru a-i oferi protecţia şi atenţia necesară pe tot parcursul drumului.

„Ce m-a impresionat pe mine cel mai mult e faptul că sunt oameni sănătoşi, oameni foarte viguroşi care nu vor să iasă în natură, iar această doamnă, care dorea din tot sufletul să pună piciorul pe Tâmpa, pentru că ea a văzut Tâmpa numai pe fereastră. Carla a dovedit că orice persoană îşi doreşte un lucru, cu multă ambiţie şi cu ajutorul celorlalţi îl poate realiza, indiferent dacă este un om sănătos sau o persoană cu dizabilităţi. Acum, că drumul a fost deschis, cu siguranţă vor exista şi alte persoane care vor vedea Braşovul de la înălţime, chiar dacă o dizabilitate le pune piedici în îndeplinirea unui asemenea vis”, a declarat Viorel Mihai, de la Aria Protejată Muntele Tâmpa.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Metropola cu 8,5 milioane de locuitori care a rămas fără apă. Dușuri rapide și apă la toaletă doar dacă e necesar
Știrileprotv.ro
Metropola cu 8,5 milioane de locuitori care a rămas fără apă. Dușuri rapide și apă la toaletă doar dacă e necesar
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
Viva.ro
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
Văduva lui Prigoană, prima reacție după moartea soțului ei. Ți se rupe inima. Surpriză! Cine se va ocupa de înmormântare: ”Mi-a lăsat o listă”. Înhumat sau incinerat?
Libertateapentrufemei.ro
Văduva lui Prigoană, prima reacție după moartea soțului ei. Ți se rupe inima. Surpriză! Cine se va ocupa de înmormântare: ”Mi-a lăsat o listă”. Înhumat sau incinerat?
Mai putea fi salvat Silviu Prigoană? Motivul pentru care ambulanța cu medic a ajuns la 24 de minute de la apelul 112
FANATIK.RO
Mai putea fi salvat Silviu Prigoană? Motivul pentru care ambulanța cu medic a ajuns la 24 de minute de la apelul 112
Gigi Becali își ridică un nou Palat » „Special pentru asta și-l face. Să vezi câți bani a putut să bage”
GSP.RO
Gigi Becali își ridică un nou Palat » „Special pentru asta și-l face. Să vezi câți bani a putut să bage”
SURPRIZĂ la Hollywood! Celebra actriță a anunțat că este însărcinată cu al patrulea copil
Elle.ro
SURPRIZĂ la Hollywood! Celebra actriță a anunțat că este însărcinată cu al patrulea copil
Anamaria Prodan i-a cerut iertare lui Reghecampf, după moartea lui Silviu Prigoană: 'Am pus mâna pe telefon şi i-am scris' Ce s-a întâmplat după ce a trimis mesajul
Unica.ro
Anamaria Prodan i-a cerut iertare lui Reghecampf, după moartea lui Silviu Prigoană: 'Am pus mâna pe telefon şi i-am scris' Ce s-a întâmplat după ce a trimis mesajul
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
"Atât e! O clipire din ochi!" O tânără şi-a condus bunica spre moarte, pe un drum din Mureş. A intrat cu maşina în copac în timp ce aşeza centura bătrânei
Observatornews.ro
"Atât e! O clipire din ochi!" O tânără şi-a condus bunica spre moarte, pe un drum din Mureş. A intrat cu maşina în copac în timp ce aşeza centura bătrânei
Horoscop 14 noiembrie 2024. Balanțele au ocazia să dea dovadă de răbdare, de toleranță și de bunăvoință față de cei din jur
HOROSCOP
Horoscop 14 noiembrie 2024. Balanțele au ocazia să dea dovadă de răbdare, de toleranță și de bunăvoință față de cei din jur

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI