Cu toate acestea, nmai mulți clienți ai agenției, care își rezervaseră concedii în diferite locații din Europa vor fi preluaţi de alţi turoperatori, a anunțat Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism din România – ANAT.
Prin această mișcare, Asociația încearcă să spele imaginea unei industrii care încet, încet pare că se duce la fund și asta datorită firmelor care iau banii turiștilor dar nu mai pot îndeplini obligațiile față de acestea.
O parte dintre turişti vor fi rerutaţi către Complexul Mercur-Minerva, deţinut de Mareea Hotels, alte hoteluri de pe litoral sau din Delta Dunării. În acelaşi timp, în unele cazuri, vacanţele cumpărate de la Mareea ar putea fi efectuate chiar în destinaţiile respective, tot datorită sprijinului oferit de colegii de breaslă, au anunțat reprezentanții ANAT.
Turoperatorul Mareea şi-a anunţat sâmbătă dimineaţa incapacitatea de plată şi a anunţat că va cere deschiderea procedurii de insolvenţă. Pentru recuperarea sumelor datorate de Mareea, în cazul în care nu se accepta soluţiile compensatorii oferite de turoperatori şi hotelieri, turiştii se pot adresa companiei care a eliberat poliţa de insolvenţă pentru aceasta, în valoare de 50.000 de dolari.
„În limita a 50.000 de dolari, nu toţi turiştii îşi vor recupera banii achitaţi. O astfel de situaţie ar fi fost evitată dacă în ultimii 23 de ani s-ar fi găsit soluţii optime pentru garantarea pachetelor de vacanţă. ANAT are în prezent o variantă, pe care o va avansa autorităţilor”, declară Alin Burcea, preşedinte ANAT.
În ultimele zile, reprezentanții agențiilor din turism și asociațiilor, nu au dorit să dea declarații, deși surse din piață spun că situația se cunoștea de ceva vreme. Cu toate acestea, acum, pozează în salvatori ai unei corăbii care se scufundă.