Deși au avut o ceremonie restrânsă șa care au participat doar familia și prietenii, cei doi s-au ridicat la înălțimea așteptărilor în privinața ținutelor. El a purtat un cosum de culoare închisă, în timp ce ea a strălucit într-o rochie albă, de tip ”sirenă”, din dantelă și cu un voal imens.

alice peneasca bobby paunescu2Alice, care este imaginea unui brand de iaurturi, a publicat două fotografii pe o rețea de socializare, acolo unde i-a scris un mesaj soțului ei, precizând că aceasă cununie a avut loc chiar de ziua lui.

”La mulți ani celei mai frumoase persoane pe care am întâlnit-o în viața mea, omul care mă face să zâmbesc și care a făcut totul pentru mine, indiferent de situație. Am să fiu lângă tine până în ultima zi a vieții mele, chiar dacă nu vei mai avea nevoie de mine. Te iubesc mai mult decât pot exprima în cuvinte”, a scris Aice Peneacă.

Alice Peneacă și Bobby Păunescu s-au căsătorit civil în 2015

alice peneasca bobby paunescuBobby Păunescu și aleasa lui, Alice Peneacă au făcut cununia civilă în vara anului trecut, într-o ceremonie la fel de restrânsă, dar foarte bine pusă la punct, după un an de relație. Ei au spus „Da” în fața celor două perechi de nași și a invitaților lor.

La eveniment au participat aproximativ cincizeci de invitați care s-au bucurat de un decor minunat. Numai aranjamentul floral l-a costat pe Bobby Păunesci aproximativ 12.000 de euro. Evenimentul a fost pus la cale din scurt, însă au fost foarte atenți ca și ei și invitații lor să se bucure din plin de această zi. Toți cei prezenți la nunta anului, cea dintre Bobby Păunescu și Alice Peneaca, au avut parte de un meniu sofisticat, din care nu au lipsit însă nici sărmăluțele.

Călin Georgescu, prima reacție după decizia CCR. A refuzat să îndemne alegătorii spre George Simion sau alt candidat
Recomandări
Călin Georgescu, prima reacție după decizia CCR. A refuzat să îndemne alegătorii spre George Simion sau alt candidat

Cei doi urmează să mai dea o petrecere și după cunuia religioasă, însă aceasta a fost programată pentru o altă zi.

 
 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Romina Gingașu, soția moștenitorului Ferrari, mesaj dur la adresa lui Elon Musk. Ce i-a transmis românca miliardarului american. „Domnule Musk”
Unica.ro
Romina Gingașu, soția moștenitorului Ferrari, mesaj dur la adresa lui Elon Musk. Ce i-a transmis românca miliardarului american. „Domnule Musk”
Ce avere are Nicușor Dan. Încă locuiește cu chirie și nici nu și-a schimbat mașina, dar mulți au rămas surprinși când au văzut această mențiune din declarația lui de avere. Ce s-a aflat
Viva.ro
Ce avere are Nicușor Dan. Încă locuiește cu chirie și nici nu și-a schimbat mașina, dar mulți au rămas surprinși când au văzut această mențiune din declarația lui de avere. Ce s-a aflat
Diana Șucu a spus ce salariu uriaș avea la TVR 2: Soțul meu, când m-a cunoscut, nu m-a luat de pe stradă… Eu, ca vedetă a postului, aveam salariu…”. WOW! Chiar a spus suma
Libertateapentrufemei.ro
Diana Șucu a spus ce salariu uriaș avea la TVR 2: Soțul meu, când m-a cunoscut, nu m-a luat de pe stradă… Eu, ca vedetă a postului, aveam salariu…”. WOW! Chiar a spus suma
„UE seamănă mai mult cu Uniunea Sovietică". Mesajul lui Mario Nawfal după decizia CCR privind candidatura lui Călin Georgescu
Adevarul.ro
„UE seamănă mai mult cu Uniunea Sovietică". Mesajul lui Mario Nawfal după decizia CCR privind candidatura lui Călin Georgescu
Anca Dumitra, dezvăluiri emoționante despre băiețelul ei, care va împlini în curând 6 luni: „O dragoste pe care n-am mai simțit-o...”
Elle.ro
Anca Dumitra, dezvăluiri emoționante despre băiețelul ei, care va împlini în curând 6 luni: „O dragoste pe care n-am mai simțit-o...”
Ce este și ce efecte are ketamina, drogul pe care miliardarul Elon Musk a recunoscut îl consumă
Unica.ro
Ce este și ce efecte are ketamina, drogul pe care miliardarul Elon Musk a recunoscut îl consumă
Sumele transferate între membrii familiei ar putea fi impozitate cu 70%
Observatornews.ro
Sumele transferate între membrii familiei ar putea fi impozitate cu 70%
Horoscop 12 martie 2025. Săgetătorii au șansa de a trece peste anumite obstacole interioare care le îngreunau viața de familie
HOROSCOP
Horoscop 12 martie 2025. Săgetătorii au șansa de a trece peste anumite obstacole interioare care le îngreunau viața de familie

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI