Smiley s-a dat pe el însuși exemplu pentru a ridica moralul concurentei: ”Mi s-a întâmplat și mie să mai uit versuri pe scenă”. Totuși, tânăra a dat dovadă oricum de tărie de caracter și a spus că privește cu optimism experiența prin care a trecut. Tudor Chirilă a lăudat-o pentru atitudinea lui, spunând că el nu poate trece atât de ușor peste eșecuri. ”Mie mi se întâmplă și acum să dau probe pentru roluri și nu le iau. Că poate oamenii nu au nevoie de fața mea. Dar eu mă consum. Este foarte sănătos să nu te consumi, e o atitudine bună”, a spus Tudor Chirilă în cadrul emisiunii Vocea României 2016.
Audițiile au început din vară, iar jurații au apucat să vadă o parte dintre concurenți. ”Începe un nou sezon Vocea României, care mă prinde bucuros că tocmai am terminat de înregistrat al treilea album de studio împreună cu Vama. Primul nostru album lucrat cu un producător englez, James Lewis. Așa că o să mă bucur de sezonul ăsta cât am să pot de mult”, a declarat Tudor Chirilă.
”Vreau să descopăr noi talente care să mă provoace și inspire! Începe febra Vocea României!!!”, a spus plină de entuziasm Loredana.
”Vocea României a ajuns la cel de-al șaselea sezon. Sunt curios, entuziasmat și gata să descopăr voci formidabile. În sezonul trecut am lucrat cu oameni extrem de talentați și sunt sigur că și anul acesta va fi la fel. Ne așteaptă, cu siguranță, un sezon incendiar, din care nu vor lipsi surprizele”, a declarat Smiley.
Marius Moga: ”Vocea României este o experiență care mă surprinde la fel de tare în fiecare an. În fiecare sezon descoperim voci foarte bune și artiști care sunt facuti să fie pe scenă. Sunt super încantat de noul sezon, abia aștept să aud voci noi și speciale, care să ne bucure auzul. Clar va fi bătălie mare anul ăsta!”.